Explorarea esteticii feminine, a forței vizuale și a identității personale se întâlnesc în „Divine”, cea mai recentă colecție semnată Mihnea Covaci. Cu un titlu simbolic și o paletă cromatică dominată de roșu intens, „Divine” devine un manifest vestimentar despre senzualitate, contrast și expresivitate. În acest interviu, Mihnea ne oferă o privire din culise asupra inspirației din spatele colecției, a elementelor care îl definesc ca designer și a pieselor-cheie care conturează universul său creativ.
Titlul colectiei, “Divine” dorește să transmită mai multe idei ce țin de conceptul frumosului, al genului feminin. Am ales roșu pentru că este culoarea care are cel mai mare impact vizual și reflectă feminitate și senzualitate.

Cele mai regăsite elemente care ma reprezintă sunt: volanele, subcultura punk si puțin din stilul flamenco, culoarea rosu și accentele de piele și latex negru.
Consider că fiecare dintre ținute reflectă foarte bine conceptul ales. Dacă ar fi sa aleg cea mai de impact tinuta este rochia neagră de latex cu dantelă.
M-au inspirat foarte mult genul feminin sși vulgaritatea într-un mod asumat.

Am câteva piese pe care le simt mai aproape, ultima piesă fiind preferata mea. Cred ca e preferata mea, deoarece transmite cea mai multă dramă.
Colecția „Divine” semnată de Mihnea Covaci nu este doar o expresie estetică, ci și un exercițiu de sinceritate și asumare artistică. Îmbinând feminitatea cu accentele punk și dramatismul cu seducția, Mihnea oferă o viziune puternică și personală despre ce înseamnă să fii „divin” în modă – fără compromisuri și cu o voce clară.