thepodium

Despre moartea necesară și renașterea prin creație

admin — Mon, 07 Sep 2026 16:39:02 +0000

Emerging Designers Edition 2026, UAD Cluj-Napoca
ThePodium Interview Award 2026
Bogdan-Robert Bodros, UAD Cluj-Napoca

Acest interviu face parte din seria The Podium Interview | Conversations with Emerging Designers, un proiect editorial prin care The Podium Magazine își propune să documenteze parcursul noii generații de designeri români și să descopere poveștile din spatele colecțiilor prezentate pe podium.

Există colecții care pornesc de la o idee și există colecții care se nasc dintr-o experiență pe care designerul nu o mai poate ține în afara procesului de creație. Between Eros and Thanatos, semnată de Bogdan-Robert Bodros, aparține celei de-a doua categorii.

La prima vedere, titlul ne trimite către Freud, către opoziția dintre pulsiunea vieții și cea a morții. Dar, pe măsură ce îl asculți pe Bogdan vorbind despre colecție, devine clar că teoria este doar una dintre straturile proiectului. În spatele ei se află o perioadă de burnout, pierderea temporară a reperelor personale, întrebarea „cine sunt?” și, în cele din urmă, un proces de reconstrucție.

Poate cel mai frumos simbol al acestei povești sunt florile pe care le-am observat atât pe podium, cât și în public. Ele nu au fost un simplu element estetic al colecției. Au fost un omagiu adus oamenilor care au rămas aproape de Bogdan în momentele dificile și care au devenit, într-un fel, parte din povestea acestei renașteri.

Am ales să nu intervenim în vocea lui Bogdan. Pentru că în acest interviu există ceva ce nu poate fi îmbunătățit prin editare: sinceritatea.

1. Dacă ar trebui să descrii colecția ta într-o singură idee, care ar fi aceea?

Between Eros and Thanatos este despre moartea necesară. Moartea pe care trebuie s-o trăiești ca să te poți naște din nou. Nu există evoluție fără sacrificiu. Ca să devii cine ești menit să fii, trebuie mai întâi să-ți ucizi propriul sine, varianta ta de ieri, cea care poate te-a ținut de mână prin cele mai grele nopți. Și abandonul acesta doare. Real. Fără filtru, fără glamour. Pentru că moartea nu e frumoasă. Dar este necesară.

2. Care a fost primul moment în care ai simțit că acesta este subiectul pe care trebuie să îl transformi într-o colecție?

Momentul a venit imediat după ce am coborât de pe runway ul de la Mercedes-Benz Bucharest Fashion Week, după o vară întreagă în care îmi dedicasem fiecare oră procesului de creație a primei mele colecții. Ar fi trebuit să fie momentul de împlinire pe care îl aștepți după atâta muncă. În schimb, a fost momentul în care totul s-a prăbușit. Abia după ce s-a terminat tot procesul prezentării am realizat cât de mult îmi lăsasem viața personală pe ultimul loc al priorităților. Eram șocat de propria mea stare. Intrasem într-un burnout , dar nu unul cauzat de lipsă de creativitate, așa cum am crezut la început. Era ceva mult mai profund: o lipsă de substanță a propriei mele vieți. Nu mai știam, cu adevărat, cine sunt. Răspunsul a venit neașteptat, într-o dimineață obișnuită de facultate, de la un cadru didactic pe care îl prețuiesc enorm, Kiss Gyöngyvér. Ținea o prelegere în care spunea un lucru aparent simplu, dar care avea să-mi schimbe complet direcția: că atunci când simți, în timp ce creezi, că ceea ce faci nu te reprezintă cu adevărat , că e prea superficial, prea la suprafață, ar trebui să vorbești, de fapt, despre cel mai personal lucru care ți se întâmplă chiar în momentul acela. Și cel mai personal lucru care mi se întâmpla era o moarte de ego. Simțeam, aproape fizic, cum pulsiunea vieții și pulsiunea morții duceau o luptă imensă în interiorul meu, o bătălie tăcută, dar care îmi zguduia tot ce credeam că știu despre mine. Din acel moment de cumpănă profundă dintr-o criză reală, trăită, s-a născut Between Eros and Thanatos.

3. Care a fost cea mai dificilă decizie pe parcursul realizării proiectului?

Cred, sincer, că întreaga colecție a fost un șir neîntrerupt de decizii grele dar dacă ar fi să aleg una singură, ar fi lupta constantă din procesul tehnic. Cea mai mare provocare nu a fost lipsa ideilor, ci găsirea echilibrului fragil dintre încăpățânare și lăsare. Între a mă ține cu dinții de o viziune tehnică exact așa cum o gândisem initial, și a recunoaște, la un moment dat, că pur și simplu nu este fezabilă. Că, oricât aș fi insistat, m-aș fi prins într-o buclă de suferință, repetând aceleași încercări eșuate, în căutarea unei soluții care nu voia să vină. A învăța când să lupți mai departe pentru viziunea ta și când să o lași să se transforme, asta a fost, de departe, cea mai grea decizie din tot procesul.

4. Ce ai descoperit despre tine în timpul acestui proces?

M-am descoperit pe mine. Prin acest proces m-am apropiat, cu adevărat, de sinele meu autentic și de identitatea mea vizuală. Am înțeles, poate pentru prima dată clar, cine sunt, ce îmi place, ce mă stimulează conceptual. Am simțit ce înseamnă să trăiești la extreme, high and low ,să treci prin dezamăgire și, imediat după, prin speranță. Și am descoperit ceva extrem de frumos, extrem de intim. Sunt profund recunoscător pentru asta. Arta este atât de imprevizibilă și tocmai de aceea este un proces de cunoaștere atât de stimulant și frumos. Cred, sincer, că fiecare om ar avea nevoie de o astfel de călătorie măcar o dată în viață.

5.Există o piesă din colecție care te reprezintă cel mai bine? De ce?

Nu, nu există o singură piesă care mă reprezintă. Și cred că exact în asta stă adevărul întregii colecții. Fiecare piesă e o etapă. Un fragment de timp, o stare prin care am trecut, o versiune de mine care a existat pentru o clipă și apoi s-a transformat. Nu pot alege una singură pentru că ar însemna să aleg o singură perioadă din viața mea și să spun că restul contează mai puțin, iar asta ar fi nedrept față de tot procesul. Fiecare piesă poartă o bucată din sufletul meu. Unele poartă durerea, altele poartă speranța care a venit imediat după. Unele au fost create în nopțile cele mai grele ale burnout-ului, altele în momentele de claritate care au urmat. Sunt, practic, jurnalul meu doar că în loc de cuvinte, e cusut din material, formă și decizie. A cere să aleg una ar însemna să tai colecția în bucăți și să spun că doar o parte din mine merită să fie văzută. Iar Between Eros and Thanatos nu a fost niciodată despre o singură parte. A fost despre întreg procesul.

6.Ce ai învățat din această colecție și vei păstra în proiectele tale viitoare?

Cu riscul de a mă repeta pentru că e o lecție care s-a construit, de fapt, în tot acest proces, am învățat, mai presus de orice, să mențin un echilibru. Un echilibru delicat între încăpățânare și adaptare: să pun mereu la îndoială, dar în același timp să lupt să-mi duc viziunea cât mai aproape de ceea ce mi-am propus inițial. Și, poate cel mai important, să știu exact când să mă opresc, să recunosc momentul în care insistența nu mai e curaj, ci doar suferință repetată și să găsesc alte drumuri, alte soluții, să mă adaptez la momentul potrivit. Această capacitate nu vine din tehnică. Vine din cunoaștere de sine. Din a-mi asculta cu adevărat corpul și sufletul, nu doar mintea care vrea să controleze totul. Este lecția pe care o voi lua cu mine în fiecare proiect viitor pentru că, dincolo de material și croială, arta rămâne, în esență, un dialog constant cu propria ta ființă.

7. Ce rol crezi că poate avea moda în societatea contemporană?

Exprimare. Cred că moda este cel mai la îndemână mod prin care putem să ne exprimăm pe noi înșine,ca oameni, ca ființe, cu tot ce simțim și trăim. Este felul în care spunem, fără cuvinte, o poveste despre starea noastră din acel moment. Este mesaj vizual pur. Trăim, cred eu, în momentul cel mai prielnic pentru acest tip de exprimare, pentru că moda nu mai este doar despre estetică, a devenit un canal real de comunicare. Comunicăm o atitudine. Un statement. Un sentiment de apartenență. Nu mai purtăm doar haine. Purtăm identitate.

8. Ce întrebare ai fi vrut să îți fie pusă și nu ți-a pus-o nimeni? Și care este răspunsul?

Mi-aș fi dorit să mi se pună o întrebare despre sursele mele de inspirație stilistică , despre oamenii care, prin arta lor, m-au ajutat să-mi construiesc identitatea vizuală. Pentru că sunt mândru să realizez că avem, în România, creatori care sunt, în adevăratul sens al cuvântului, artiști. Sunt două nume care mă emoționează de fiecare dată când mă gândesc la arta lor: Alexandru Floarea și Carmen Secăreanu. Pe cât de diferiți, pe atât de compleți și complecși, pentru mine, ei sunt clar doi designeri care mi-au marcat parcursul și mi-au modelat felul în care văd identitatea vizuală. Sunt idealurile la care mi-aș dori, într-o zi, să ajung și eu.

Întrebarea despre flori schimbă puțin perspectiva asupra întregii colecții. Până aici, Between Eros and Thanatos putea fi citită ca o explorare a unei crize interioare. Din acest moment, însă, devine și o poveste despre oamenii care au existat în jurul ei.

Și poate tocmai de aceea florile sunt un detaliu atât de puternic. Într-o colecție construită în jurul morții, ele introduc o formă foarte concretă de viață: recunoștința, atașamentul și oamenii care rămân atunci când lucrurile se destramă.

9. Înainte să vorbim despre Freud, vrem să te întrebăm despre florile pe care le-am observat atât înpublic, cât și pe podium.

Care este povestea lor și de ce audevenit parte din această colecție?

Moda este despre oameni. Cu oameni. Pentru oameni. Florile au fost un omagiu, pentru fiecare persoană care a fost lângă mine în timpul dezvoltării colecției, în momentele de cumpănă. Prieteni, profesori, familie, suflete pe care le prețuiesc profund. Dar, în același timp, au fost și pentru cei care au ales să poarte această mărturie într-un moment important al vieții mele, alegând să facă parte din poveste. Pe această cale, vreau să le mulțumesc public tuturor oamenilor care mi-au fost alături ,atât în durere, cât și în fericire. Iar când i-am văzut purtând floarea cu atâta mândrie, mi-au încălzit sufletul într-un fel greu de pus în cuvinte. Vă iubesc.

De aici, întrebările despre Freud nu mai sunt doar despre teorie. Devin întrebări despre felul în care un designer transformă ceva profund personal într-un limbaj pe care ceilalți îl pot vedea, purta și interpreta.

10. Colecția pornește de la teoria lui Freud, dar în ce moment ai simțit că proiectul nu mai vorbește doar despre Eros și Thanatos, ci începe să vorbească și despre tine?

Freud a fost, așa cum este și pentru psihologia contemporană, un deschizător de drumuri. Sunt profund pasionat de creierul uman și de felul în care funcționează, dar teoria lui, dezvoltată în Dincolo de principiul plăcerii, a venit exact în momentul în care aveam eu nevoie de ea. Mi-a răspuns la atât de multe întrebări intime și personale, încât, practic, teoria lui Freud a devenit doar un instrument de cunoaștere de sine ,nu punctul de plecare, ci lentila prin care puteam, în sfârșit, să înțeleg ce mi se întâmpla. Adevărul e că proiectul a vorbit despre mine din prima secundă. Freud a fost doar paravanul prin care am putut să pun conceptul în față, un mod mai ușor, mai accesibil, de a vorbi despre lucruri extrem de personale, care se petreceau chiar atunci, în viața mea.

11. Ai descoperit ceva despre propriile tale contradicții în timp ce construiai această colecție?

Mi se pare aproape amuzant, dacă stau să mă gândesc, pentru că întreaga colecție are la bază, chiar din start, o contradicție. Contradicția pe care o trăim cu toții: instinctul plăcerii și instinctul morții, care, de fapt, lucrează simultan împreună și unul împotriva celuilalt. Deci da. Am descoperit o contradicție universală. Și am transformat-o în artă.

12. Dacă ai continua acest proiect peste cinci ani, ce întrebare ai explora mai departe?

Psihicul uman este și va rămâne pentru mine o sursă de inspirație nesecată. Nu cred că voi termina vreodată de explorat-o și nici nu-mi doresc asta. De fapt, nu va trebui să aștept cinci ani. Continuarea este deja în mișcare, chiar acum, în lucrarea mea de disertație, unde merg mai departe cu o întrebare care mă obsedează: cum ne schimbă, de fapt, obiectul vestimentar ca oameni? Cum putem, prin hainele pe care le purtăm, să devenim o fațetă socială o formă vizibilă, purtabilă, a cine suntem sau a cine alegem să devenim? Pentru că haina nu e niciodată doar haină. E graniță și e punte. E ce ascundem și, în același timp, ce alegem să arătăm lumii. Between Eros and Thanatos a fost despre a muri ca să renasc. Ceea ce urmează este despre ce faci cu renașterea aia cum o îmbraci, cum o porți, cum o transformi în identitate vizibilă, zi de zi.

Povestea nu s-a încheiat pe podium. Abia a început.

Sunt interviuri în care, după ce pui ultima întrebare, ai senzația că ai înțeles colecția. Și sunt interviuri în care îți dai seama că, de fapt, colecția era doar punctul de plecare.

Pentru mine, Between Eros and Thanatos este unul dintre aceste proiecte.

Bogdan vorbește despre moarte, dar ceea ce rămâne după această conversație nu este imaginea unui sfârșit. Rămâne ideea transformării. A unei versiuni de sine care trebuie abandonată pentru ca alta să poată apărea.

Și mi se pare important că această transformare nu este prezentată ca un proces spectaculos sau perfect. Există burnout, există îndoială, există eșec, există încăpățânare, există momente în care trebuie să renunți la o soluție pentru a putea salva, de fapt, ideea.

Iar florile aduc o dimensiune pe care nu o vezi neapărat atunci când privești colecția doar de pe podium. Ele ne amintesc că, dincolo de concepte, cercetare și construcție vestimentară, moda este făcută de oameni și pentru oameni. Că uneori, în spatele unei colecții, există o întreagă comunitate invizibilă care a contribuit la faptul că ea a ajuns să existe.

Poate că acesta este și motivul pentru care The Podium Interview Award merge, în cazul lui Bogdan, dincolo de aprecierea unei colecții bine construite. Este o recunoaștere a unui designer care nu s-a limitat să vorbească despre o idee, ci a avut curajul să o transforme într-un teritoriu personal de cercetare.

Iar ceea ce spune la final mi se pare esențial.

„Between Eros and Thanatos” a fost despre a muri ca să renasc.

Ceea ce urmează este despre ce faci cu renașterea aceea: cum o îmbraci, cum o porți, cum o transformi în identitate vizibilă.

Aici începe, de fapt, partea care ne interesează cel mai mult ca publicație: nu unde ajunge un designer la finalul facultății, ci ce face cu vocea pe care tocmai a început să și-o descopere.

Pentru că povestea lui Bogdan nu s-a încheiat pe podium.

Abia a început.

Credit foto Raluca Ciornea și Cristina Sabău

Neuro – dincolo de limitele impuse

admin — Wed, 19 Aug 2026 10:59:12 +0000

Lorem ipsum dolor sit amet, consectetur adipiscing elit. Ut elit tellus, luctus nec ullamcorper mattis, pulvinar dapibus leo.

Emerging Designers Edition 2026, MDVTM Timișoara,

ThePodium Editorial Award 2026

Giulia Brata, MDVTM Timișoara

Acest editorial face parte din seria The Podium Editorial | Emerging Designers, un proiect prin care The Podium Magazine își propune să ofere o continuare parcursului unor colecții care, prin concept, cercetare și expresie vizuală, merită să fie descoperite și dincolo de momentul prezentării pe podium.

În cadrul The Podium Awards / Emerging Designers Edition – MDVTM Timișoara, The Podium Editorial Award i-a revenit Giuliei Brata pentru colecția „Neuro”, realizată sub coordonarea asist. univ. dr. Andreea Matei și asist. univ. drd. Mihaela Vișovan.

Alegerea acestei colecții a pornit de la capacitatea ei de a depăși dimensiunea pur vizuală a unei prezentări de modă. „Neuro” abordează teme precum sănătatea mintală, stigmatizarea, controlul și relația dintre individ și societate, construind în jurul lor un univers vestimentar cu o identitate puternică.

Inspirată de estetica ospiciilor și azilelor din secolul XX, colecția pornește de la elemente asociate cu instituționalizarea și restrângerea libertății și le reinterpretează într-un limbaj contemporan. Cămășile de forță, sistemele de curele și inserțiile metalice devin astfel mai mult decât simple elemente de construcție: ele funcționează ca semne vizuale ale controlului, ale etichetării și ale limitelor pe care societatea le poate impune asupra corpului și identității.

În „Neuro”, corpul devine spațiul în care aceste tensiuni se întâlnesc. Între vulnerabilitate și forță, între protecție și constrângere, între ceea ce este considerat acceptabil și ceea ce este împins la marginea normalității, colecția construiește un discurs care nu se limitează la estetica hainelor.

Este tocmai această deschidere către interpretare cea care a făcut ca „Neuro” să ni se pară potrivită pentru un The Podium Editorial Award. Unele colecții își continuă parcursul firesc după prezentarea de modă prin imagine, prin documentare și prin noi contexte în care pot fi privite. Un editorial poate deveni unul dintre aceste contexte: un spațiu în care colecția este desprinsă pentru câteva momente de ritmul podiumului și poate fi privită mai atent.

Prin acest material, The Podium Magazine continuă dialogul început la MDVTM Timișoara și propune o nouă lectură a colecției „Neuro”, prin imagine și prin relația dintre corp, obiect vestimentar și spațiu.

Pentru noi, acesta este și sensul premiului: nu doar recunoașterea unei colecții care ne-a atras atenția, ci oferirea unei forme de continuitate unui proiect care merită să fie văzut și după ce prezentarea s-a încheiat.

DND – când retragerea devine protest

admin — Wed, 12 Aug 2026 11:02:34 +0000

The Protest We Wear – Manifest Edition | Editorial The Podium Magazine
Designer: Alexandru Marian Voicu – DND
Universitatea Națională de Arte București

Uneori, cea mai puternică formă de opoziție este refuzul de a participa.

Într-o cultură a prezenței permanente, în care suntem încurajați să fim mereu disponibili, conectați, vizibili și pregătiți să răspundem imediat, retragerea poate deveni un gest neașteptat de puternic.

De aici pornește DND, lucrarea semnată de Alexandru Marian Voicu, prezentată în cadrul expoziției The Protest We Wear – Manifest Edition. Titlul, familiar din comunicarea digitală – Do Not Disturb – capătă aici o dimensiune mai amplă: nu mai este doar o solicitare de a nu fi deranjat, ci o alegere deliberată de a suspenda participarea.

Structura vestimentară creează în jurul corpului o formă de cocon. Volumul amplu limitează vizibilitatea și deplasarea, ascunde aproape complet silueta și transformă corpul într-o prezență care refuză, cel puțin temporar, exteriorul. Este o imagine a izolării, dar nu a abandonului.

În DND, retragerea nu este prezentată ca slăbiciune sau ca fugă din realitate. Dimpotrivă, ea devine o formă de control asupra propriei prezențe. Într-o societate care presupune că trebuie să fii permanent prezent pentru a conta, alegerea de a te retrage poate deveni, la rândul ei, o poziționare.

Când corpul spune „nu”

În editorialul realizat de The Podium Magazine, am ales să păstrăm această tensiune între corp și structură.

Din cocon apar privirea, mâinile, gesturile. Corpul caută spațiu, se întinde, se retrage, privește în afară și apoi revine în interiorul formei.

Astfel, piesa nu mai funcționează doar ca o armură sau ca un obiect care ascunde. Devine un spațiu intermediar între protecție și expunere, între dorința de a fi văzut și alegerea de a nu participa.

Albul uniform al construcției accentuează această impresie. Lipsa ornamentului decorativ mută atenția către formă, volum și relația dintre material și corp. Cusăturile și structura geometrică devin parte din limbajul vizual al lucrării, iar forma exterioară pare aproape independentă de anatomia celui care o poartă.

În mijlocul acestui spațiu industrial, plin, gălăgios, personajul din DND pare să facă exact contrariul: să se oprească. Să nu răspundă. Să nu participe. Să nu fie disponibil.

Protestul prin absență

Poate că aici se află una dintre cele mai interesante dimensiuni ale lucrării lui Alexandru Marian Voicu.

Protestul este asociat, de cele mai multe ori, cu vocea, cu prezența în spațiul public, cu mesajul explicit și cu gestul colectiv. DND propune contrariul: protestul prin absență.

Uneori, opoziția nu are nevoie de un slogan.

Poate lua forma unei uși închise, a unei notificări ignorate, a unui corp care refuză ritmul impus din exterior.

În această lectură, costumul devine mai mult decât o construcție vestimentară. Devine un instrument prin care corpul își negociază relația cu lumea și, pentru un moment, își revendică dreptul de a nu fi disponibil.

Iar poate că tocmai acest lucru face ca DND să rămână relevant dincolo de contextul expoziției: pentru că vorbește despre o nevoie pe care o recunoaștem cu toții, chiar dacă rareori o formulăm ca pe un gest de protest — nevoia de a ne retrage fără să fim obligați să explicăm de ce.

__________________________________________________________________________________

The Protest We Wear – Manifest Edition este un proiect curatorial semnat de Cristina Sabău, prezentat în cadrul Festivalului Underground Arad 2026.

Designer: Alexandru Marian Voicu
Universitatea Națională de Arte București
Lucrare: DND
Model: @casandrasv
Styling: @casandrasv
Hair: @monicacigreat
Photo: @cristinxsabau

Gabriela Petroaia – OFFTIME – Când imaginația suspendă timpul

admin — Tue, 04 Aug 2026 10:10:31 +0000

Emerging Designers Edition 2026, Unarte București,

ThePodium Interview Award 2026

Gabriela Petroaia, UNArte București

Acest interviu face parte din seria The Podium Interview | Conversations with Emerging Designers, un proiect editorial prin care The Podium Magazine își propune să documenteze parcursul noii generații de designeri români și să descopere poveștile din spatele colecțiilor prezentate pe podium.

_________________________________________________________________________________

Există colecții care pornesc dintr-o tendință și colecții care pornesc dintr-o întrebare. OFFTIME face parte din cea de-a doua categorie.

În proiectul său de licență, Gabriela Petroaia, absolventă a Unarte București, construiește un univers în care timpul nu mai este o succesiune de momente, ci un spațiu al memoriei, al imaginației și al posibilităților. Colecția nu propune răspunsuri definitive, ci invită privitorul să privească dincolo de limitele pe care le considerăm firești și să accepte că realitatea poate fi reinterpretată prin creație.

Pentru coerența discursului conceptual, sensibilitatea artistică și modul în care a transformat o idee abstractă într-un limbaj vestimentar matur, The Podium Magazine i-a acordat unul dintre cele trei premii dedicate absolvenților promoției 2026, Emerging Designers Edtion 2026, Unarte București, ThePodium Interview Award.

În acest interviu, Gabriela vorbește despre procesul din spatele colecției OFFTIME, despre perfecționism, despre libertatea experimentului și despre felul în care moda poate deveni un spațiu de reflecție.

1. Dacă ar trebui să descrii colecția ta într-o singură idee, care ar fi aceea?
OFFTIME există la granița dintre ceea ce este real și ceea ce este imaginat, dintre posibil și imposibil. Colecția explorează senzația de a exista într-un spațiu intermediar, în care memoria, visul și dorința întrerup curgerea liniară a timpului. Este o invitație de a privi timpul nu ca pe ceva care trebuie urmărit, ci ca pe un spațiu în care imaginația poate schimba realitatea.

2. Care a fost primul moment în care ai simțit că acesta este subiectul pe care trebuie să îl transformi într-o colecție?
Înainte să dezvolt această colecție, scriam o carte intitulată „Nu este timp să mori”, în care încercam să îmi exprim propria percepție asupra timpului și asupra ideii că realitatea este mult mai flexibilă decât credem. Conceptul exista deja în mintea mea de mult timp, iar moda a devenit limbajul prin care am simțit că îl pot exprima cel mai sincer. OFFTIME s-a născut firesc, ca o continuare a acestor întrebări și reflecții

3. Care a fost cea mai dificilă decizie pe parcursul realizării proiectului?
Cea mai mare provocare nu a fost o decizie tehnică, ci propriul meu perfecționism. Îmi doream să construiesc un univers suprarealist, însă în același timp aveam tendința de a controla fiecare detaliu până la perfecțiune. La început, cele două direcții păreau contradictorii.

În timp, am înțeles că imperfecțiunea poate face parte din limbajul artistic și că uneori tocmai experimentul oferă autenticitate unei lucrări. Privind înapoi, întregul proces de realizare a colecției a devenit, în sine, un experiment despre aceeași relație dintre control și libertate pe care OFFTIME încearcă să o exploreze.

4. Ce ai descoperit despre tine în timpul acestui proces?
Am descoperit cât de ambițioasă sunt și cât de mult mă motivează să duc până la capăt ceea ce îmi propun. A fost un proiect care m-a provocat constant, dar în același timp mi-a confirmat că pot transforma o idee abstractă într-o colecție coerentă.

Mai mult decât atât, am redescoperit părți din imaginația mea pe care, poate, nu le mai ascultasem de mult. OFFTIME nu a fost doar o colecție, ci și un proces de autocunoaștere.

5. Există o piesă care te reprezintă cel mai bine? De ce?
Piesa de care mă simt cel mai apropiată este topul realizat din flori metalice. Deși întreaga colecție este construită prin experiment și explorare, această piesă reușește să exprime cel mai bine dualitatea pe care am urmărit-o.

Florile sunt asociate, în mod natural, cu delicatețea și fragilitatea. Transformate în metal, ele capătă forță și permanență, fără să își piardă frumusețea. Cred că această întâlnire dintre sensibilitate și duritate mă reprezintă cel mai bine și reflectă felul în care privesc lumea: ca pe un loc în care două realități aparent opuse pot exista în același timp.

6. Ce ai învățat din această colecție și vei păstra în proiectele tale viitoare?
OFFTIME m-a învățat să am mai multă încredere în intuiția mea. De multe ori căutăm explicații pentru fiecare alegere, însă am înțeles că unele idei trebuie mai întâi simțite și abia apoi explicate.

În proiectele viitoare vreau să păstrez această libertate de a experimenta și curajul de a construi lumi proprii, fără să mă limitez la ceea ce pare posibil.

7. Ce rol crezi că poate avea moda în societatea contemporană?
Cred că moda are puterea de a deschide conversații. Dincolo de funcția ei practică sau estetică, ea poate transmite emoții, poate pune întrebări și poate provoca oamenii să privească diferit lumea din jurul lor.

Pentru mine, o colecție reușită nu este doar una frumoasă, ci una care rămâne în mintea celui care o privește și îl face să reflecteze chiar și după ce prezentarea s-a încheiat.

8. Ce întrebare ai fi vrut să îți fie pusă și nu ți-a pus-o nimeni? Și care este răspunsul?
Întrebarea: Dacă ai putea trăi pentru o zi în universul OFFTIME, ce ai face?

Răspunsul: Cred că nu aș încerca să schimb nimic. Aș observa. Aș încerca să înțeleg cum arată o lume în care timpul nu mai este o limită, ci doar o percepție. Cred că tocmai această curiozitate stă la baza întregii colecții.

OFFTIME vorbește despre timp într-un mod diferit față de felul în care îl percepem în viața de zi cu zi.

9. Ce ai simțit că pierdem atunci când uităm să ne acordăm timp pentru noi înșine?

Cred că atunci când uităm să ne acordăm timp, nu pierdem doar momente de odihnă, ci și legătura cu noi înșine. Trăim într-un ritm în care suntem încurajați să producem constant, iar în tot acest proces riscăm să nu mai observăm cine devenim.

OFFTIME vorbește tocmai despre nevoia de a face un pas înapoi și de a ne permite să existăm fără presiunea de a fi mereu productivi.
10. Există o experiență personală care a stat la baza acestei colecții sau care ți-a schimbat perspectiva asupra ideii de „off time”?
Cred că această colecție a existat în mine cu mult înainte să existe pe hârtie. Încă din copilărie eram genul de persoană căreia i se spunea des că „visează cu ochii deschiși”. Îmi plăcea să-mi imaginez alte lumi și nu am simțit niciodată că trebuie să accept existența unei limite doar pentru că ea există.

Nu mi-a plăcut niciodată ideea de „stop”. Am fost mereu atrasă de posibilitatea de a merge mai departe, de a ieși din zona de confort și de a mă întrebă „dar dacă?”. Cred că această curiozitate m-a însoțit în toate etapele vieții mele și, într-un fel, m-a format ca designer.
OFFTIME este felul în care am reușit să dau formă acestei perspective. Nu vorbește doar despre timp, ci despre posibilitatea de a depăși granițele pe care le considerăm fixe. Este un spațiu al visului, în care timpul nu mai funcționează ca o limită, iar imaginația poate deveni realitate. Este, poate, cea mai apropiată reprezentare a lumii pe care am construit-o în mintea mea încă din copilărie.

11. După finalizarea colecției, s-a schimbat relația ta cu ritmul cotidian? Ai învățat să îți acorzi mai mult timp pentru tine?
Da, cred că s-a schimbat. Încă sunt o persoană foarte ambițioasă și îmi place să lucrez mult, însă am înțeles că pauza nu este opusul progresului. Uneori este chiar condiția lui.
Astăzi încerc să-mi ofer timp pentru a observa, pentru a mă inspira și pentru a trăi experiențe care, mai târziu, se transformă în creație.

12. Dacă această colecție ar putea transmite un singur mesaj celor care o privesc, care ai vrea să fie acela?
Mi-aș dori ca această colecție să le amintească oamenilor că nu toate granițele sunt reale. Unele există doar pentru că am fost obișnuiți să credem în ele. OFFTIME este o invitație de a visa cu ochii deschiși, de a accepta că imaginația poate schimba felul în care percepem timpul, spațiul și chiar propria noastră existență. Pentru mine, acesta este cel mai frumos lucru pe care îl poate face moda: să deschidă o ușă către o altă perspectivă.

Dacă această colecție îi face pe oameni să își amintească de copilul care visa fără să se întrebe dacă este posibil sau imposibil, atunci cred că și-a îndeplinit scopul.

The Podium Note

OFFTIME este una dintre acele colecții care nu încearcă să ofere certitudini, ci să deschidă întrebări. Într-un context în care moda este adesea evaluată prin tendințe, funcționalitate sau impact vizual imediat, proiectul Gabrielei Petroaia propune o altă direcție: aceea în care designul vestimentar devine un instrument de reflecție.

Colecția vorbește despre timp, dar și despre libertatea de a imagina alte realități. Despre curajul de a transforma un concept abstract într-un univers coerent și despre capacitatea modei de a genera dialog dincolo de obiectul vestimentar.

Acesta este unul dintre motivele pentru care The Podium Magazine a ales să îi acorde unul dintre premiile dedicate absolvenților. Nu doar pentru calitatea colecției, ci pentru forța unei viziuni care demonstrează că moda poate fi, în egală măsură, cercetare, poveste și formă de cunoaștere.

UNIVITED. Dincolo de show, un manifest despre inițiativă

admin — Thu, 16 Jul 2026 09:08:58 +0000

Ce se întâmplă cu o colecție după gala de absolvire?

Pentru cele mai multe proiecte, prezentarea marchează și finalul parcursului lor public. După luni de cercetare, schițe, probe și ore petrecute în atelier, colecțiile sunt prezentate pe podium, evaluate și fotografiate, pentru ca apoi să intre, aproape firesc, într-un proces de arhivare.

Dar poate că acesta nu ar trebui să fie sfârșitul.

O colecție are nevoie de timp pentru a fi înțeleasă. De contexte diferite, de priviri noi și de întâlniri cu un public care depășește spațiul academic. Uneori, adevărata conversație începe abia după momentul absolvirii.

Din această nevoie s-a născut UNINVITED., un proiect independent inițiat de șapte studenți și absolvenți ai Departamentului Modă din cadrul Universității Naționale de Arte din București. Mai mult decât o nouă prezentare, evenimentul a propus un alt mod de a privi colecțiile: nu ca proiecte încheiate, ci ca puncte de plecare pentru un dialog care poate continua dincolo de examenul de licență.

Șapte colecții, șapte direcții

Ceea ce impresionează la UNINVITED. nu este existența unei teme comune, ci tocmai libertatea cu care fiecare designer își construiește propriul univers.

Privite împreună, cele șapte colecții alcătuiesc imaginea unei generații care refuză uniformizarea. Nu încearcă să vorbească pe o singură voce și nici să propună o estetică dominantă. Fiecare proiect pornește dintr-o cercetare personală și transformă experiențe, întrebări sau referințe culturale într-un limbaj vestimentar propriu.

Dominik-Lénard Csankovszky, prin colecția AMEN, explorează influența instituției religioase asupra construcției identității personale. Folosind simboluri recognoscibile și o estetică sculpturală, proiectul vorbește despre tensiunea dintre identitatea autentică și normele impuse de societate.

Într-o altă direcție, Alexia Maria Oproescu, cu DUAL ESSENCE, propune o reflecție asupra coexistenței energiilor feminine și masculine. Structura și fluiditatea, forța și sensibilitatea nu sunt prezentate ca opoziții, ci ca elemente complementare care definesc identitatea umană.

Tema memoriei și a devenirii apare în forme diferite. Harun Mazlam, prin O MIE DE PAȘI, transformă propriul parcurs într-o colecție autobiografică despre asumare și construcția identității, în timp ce Mario Gerald, în PERSONAL POETRY, traduce cele mai intime amintiri într-un limbaj vizual maximalist, unde patternurile și texturile devin expresia emoțiilor și a memoriei afective.

Copilăria este și ea reinterpretată din perspective diferite. Raul Rădulescu, prin DYNASTY, construiește o paralelă între universul marionetelor și imaginarul regal al copilăriei, transformând această relație într-un discurs matur despre familie și identitate. În schimb, Teodora Nechita, prin NOT REALLY EVERYTHING, privește copilăria ca pe un spațiu al sincerității și al lucrurilor care rămân cu noi dincolo de trecerea timpului. Jocul, culoarea și obiectele aparent banale sunt transformate într-un univers poetic și introspectiv, filtrat printr-o sensibilitate profund personală.

În contrast, Maria Enache propune prin THAT’S SO HOT o reinterpretare contemporană a esteticii anilor 2000. Cultura pop, excesul vizual și nostalgia unei generații sunt reconstruite într-o colecție care privește trecutul fără a-l reproduce nostalgic, ci transformându-l într-un discurs actual.

Privite împreună, aceste colecții nu încearcă să ofere imaginea unei generații omogene. Dimpotrivă, demonstrează că una dintre cele mai interesante caracteristici ale noii generații de designeri este capacitatea de a transforma experiențele personale în discursuri vestimentare distincte, fără a pierde dialogul cu teme culturale și sociale mai ample.

Poate că tocmai aceasta este și forța proiectului UNINVITED.: nu propune un manifest estetic, ci un spațiu în care șapte voci diferite pot exista împreună.

O colecție are nevoie de mai multe contexte

Privind un astfel de proiect, un lucru devine evident. O nouă prezentare nu schimbă valoarea unei colecții. Dar îi poate schimba parcursul.

Fiecare context nou în care un proiect este expus înseamnă o nouă întâlnire cu publicul, cu editori, fotografi, stiliști, curatori și profesioniști ai industriei. Înseamnă alte întrebări, alte interpretări și alte posibilități de dialog în jurul aceleiași colecții.

Poate tocmai aici se află una dintre cele mai importante mize ale unui proiect precum UNINVITED. Nu aceea de a relua un moment care a existat deja, ci de a oferi colecțiilor șansa unei noi lecturi și posibilitatea de a continua conversația începută în spațiul universitar.

Atunci când privești munca unor absolvenți, cel mai important nu este să cauți perfecțiunea, ci să descoperi potențialul. Iar uneori acest potențial devine mai vizibil tocmai atunci când proiectele sunt repuse în circulație și privite dintr-o perspectivă diferită.

“Moda ar trebui să fie despre povești creionate până la ultimul detaliu. Organizarea genului acestuia de eveniment ne-a transformat pe toți în scriitori aspiranți, iar Strata Modul a crezut în paginile noastre vestimentare, până la publicare. Gata cu jocurile de cuvinte: scena locală are nevoie de contexte cât mai diverse și sperăm ca declarația UNINVITED. sa ajungă un manifest cu tradiție.” spune Teodora Nechita, inițiatoarea proiectului UNINVITED.

Dincolo de podium

În ultimii ani, scena modei românești începe să se contureze prin apariția unor contexte tot mai diverse în care tinerii designeri își pot prezenta proiectele și pot intra în dialog cu publicul și cu profesioniștii din industrie. Astfel de inițiative nu înlocuiesc platformele academice și nici evenimentele deja consacrate. Ele completează un ecosistem în care fiecare nouă ocazie de prezentare poate genera colaborări, poate deschide noi direcții și poate contribui la vizibilitatea unei generații aflate la început de drum.

Poate că aceasta este cea mai valoroasă idee pe care o lasă în urmă UNINVITED. Nu faptul că șapte studenți și absolvenți au organizat un show independent, ci faptul că au ales să prelungească viața unor colecții și să le ofere șansa de a fi privite din nou, într-un alt context.

Pentru o publicație dedicată modei contemporane, tocmai aceste contexte merită urmărite. Nu doar pentru ceea ce se întâmplă pe podium, ci pentru felul în care contribuie la dezvoltarea unui dialog continuu în jurul designului vestimentar și al noilor generații de creatori

Parteneri și colaboratori

THE SET _ @theset.concept
AQUA Carpatica _ @aquacarpatica.ro
OTOTO _ @ototo_store
Crama Oprișor _ @crama.oprisor
Illy _ @illy_coffee
Love Plate _ @loveplate.bycrina
Romina Banu _ @notrominapower

CREDITE

Organizare și producție

Proiect inițiat de Teodora Nechita (@teoliciouzz)

Găzduit și produs de STRATA MODUL (@strata.modul)

Coordonat alături de Lena Vasile (@lenaavasile)

Designeri

@dominik_lenard_

@oproescualexia

@teoliciouzz

@_g.raul_

@harun_mazlam

@_mario.gerald_

Modele

AMEN: @lilygatins, @betty.moroaca11, @mayajoimir, @rwxandra, @shotgunmess, @cssx111

DUAL ESSENCE: @laurentiabruma, @amtoniaowf, @claudia.leonte, @cezarapetredeanu, @valentinabaddea, @dominique.alexandrescu, @isarizea

NOT REALLY EVERYTHING: @maierlau, @alessiaborangic, @raresok_, @valentina_moghina, @cristachirilove, @luana_maria_musat, @sanziana_ss, @mariaa_filipache, @eduard_chimac, @andrei_rublev._, @nc.daria, @yofla_mihai, @melisa.savu

THAT’S SO HOT: @mulan.myuki, @maria.aniela, @maria_sabina_csm, @giuliagabryella, @adaamoga, @moaracunoroc_

DYNASTY: @_mirunaion, @anamariacristina, @georgi2.3, @luizabutica, @hanist, @.mara, @anapetre, @r4rrares

O MIE DE PAȘI: @anais_agi_ali, @scutarrru, @cristineishan, @.alexia22., @mayajoimir, @dv___gh

PERSONAL POETRY: @sste_ka, @maria.novac_, @vladgales, @t26484b1, @victoriaecaterinamoraru, @iannis__, @sergiudita, @alinushdeplush, @peacefully.alex, @marta.mateiciuc, @mariusvmanaila, @mehighitza

Hair

@beautydistrictsalon, @stratulatsorin, @aris.madalin, @marius.m16, @ndreeastan, @andrada.moisescu

Make-up

@anamcucuta, @cucutasangels, @dascalumariadaniela, @petrasgeorgiana, @iuliii_, @alexandra.t22, @madapatrascu, @geoodiaconuu, @andreeab.mua, @gabrielaztk_, @oana_pascu_, @ioana.rmn, @giulia_mocanu, @norvina_bucurovici, @moonchiilldd, @adelaaaacaloian

Fotografie

@nurstagramx, @teleportbydianabudacu, @maramiitrea, @nelustoica, @byteexposure, @codrinunici, @ioanmusatttt, @lucianstefanescu, @nudisqmars

Video

@vladfcostin, @ewanmcgra, @catalinabadea09

Grafică

@lucasirbu_, @lenaavasile

Cine alegem să devenim? Absolvenții MDVTM 2026 și moda ca spațiu al identității, cercetării și viitorului

admin — Wed, 15 Jul 2026 10:27:51 +0000

Lumina serii începea să se reflecte în fațadele de sticlă ale Iulius Town, iar podiumul amplasat în aer liber transforma Iulius Gardens într-un spațiu în care orașul și moda dialogau firesc. În fața unui public numeros, absolvenții programului Modă – Design Vestimentar din cadrul Facultății de Arte și Design a Universității de Vest din Timișoara și-au prezentat proiectele de licență și master, încheind un parcurs universitar și deschizând, în același timp, un nou capitol profesional.

Desfășurată în 9 iulie 2026, Gala Absolvenților MDVTM a reunit studenți, cadre didactice, profesioniști ai industriilor creative și invitați speciali în jurul unei generații care înțelege moda dincolo de funcția sa estetică. Cele douăzeci de colecții prezentate au demonstrat că designul vestimentar contemporan poate deveni un instrument de cercetare, un comentariu asupra societății și un mijloc prin care experiențele personale se transformă în discurs vizual.

Sub coordonarea proiectului de gală asigurată de Conf. univ. dr. Cristina Lazăr și Asist. univ. dr. Andreea Matei, alături de echipa de organizare și de coordonatorii proiectelor de absolvire – Conf. univ. dr. Andreea Palade, Conf. univ. dr. Valentina Ștefănescu, Lect. univ. dr. Eugenia Riemschneider, Lect. asoc. dr. Corina Mutu, Asist. univ. drd. Mihaela Vișovan și Asist. univ. drd. Evelina Tănasie – generația MDVTM 2026 confirmă că formarea unui designer înseamnă mult mai mult decât stăpânirea tehnicilor vestimentare. Înseamnă dezvoltarea unei voci capabile să transforme cercetarea, experiența personală și observația socială într-un limbaj propriu.

Poate tocmai acesta este primul lucru care diferențiază această promoție. Colecțiile nu încearcă să impresioneze prin spectaculos și nici să urmeze tendințele momentului. Ele pornesc din întrebări. Din experiențe personale. Din observații asupra societății. Din dorința de a înțelege lumea prin intermediul modei.

Identitatea începe cu o întrebare

Privind ansamblul colecțiilor, devine evident că identitatea este tema care traversează aproape întreaga generație. Nu ca un concept abstract, ci ca o construcție aflată într-o permanentă negociere între memorie, apartenență, experiență și imaginea pe care alegem să o proiectăm în lume.

În The Layered Self, Denisa Talpa privește identitatea ca pe o succesiune de straturi care se dezvăluie treptat, sugerând că ceea ce suntem nu poate fi redus la o singură imagine. Angela Pop, prin Finding Identity, găsește răspunsuri în filosofia estetică japoneză, construind un dialog delicat între interior și exterior, între liniște și expresie personală.

O direcție diferită propune Ana Maria Percea, a cărei colecție Conosci Me! mută discuția în spațiul digital și ridică întrebări despre felul în care tehnologia modifică percepția asupra propriei identități. Într-o lume în care existența noastră se desfășoară simultan în mediul fizic și în cel virtual, proiectul vorbește despre fragilitatea graniței dintre ceea ce suntem și ceea ce alegem să arătăm.

Aceeași preocupare pentru construcția sinelui revine în Who is she?, proiectul de master al Violetei Mujdar, unde referințele culturii pop și estetica începutului anilor 2000 sunt reinterpretate într-un discurs despre alter ego-ul feminin. Nostalgia nu este folosită ca refugiu, ci ca instrument prin care memoria afectivă devine parte a identității contemporane.

Privite împreună, aceste proiecte arată că generația MDVTM nu tratează identitatea ca pe un rezultat, ci ca pe un proces. Unul în continuă transformare.

Privind înainte

Dacă multe dintre colecții pornesc din memorie, impresia generală lăsată de Gala MDVTM 2026 este aceea a unei generații orientate spre viitor.

Nu un viitor spectaculos sau science-fiction, ci unul construit prin experiment și prin întrebări despre ceea ce urmează.

La Timișoara am descoperit colecții urbane, uneori aproape speculative, în care corpul este protejat, augmentat, ascuns sau reconfigurat. Volume supradimensionate, layering, transparențe, măști și structuri sculpturale au construit un imaginar aflat undeva între prezent și posibilitățile unei lumi încă în formare.

Această direcție este vizibilă în BODYPLUS+, unde Vlad Băleanu imaginează îmbrăcămintea ca extensie a corpului și a spațiului personal, dar și în Synth, proiectul Laurei Merăuți, care investighează relația dintre design, tehnologie și materiale alternative precum bioplasticul.

În Re/motion, Leea Vâlcu transformă materiale recuperate și echipamente sportive într-un discurs despre mișcare, memorie și regenerare, demonstrând că sustenabilitatea poate deveni un proces creativ și conceptual, nu doar o preocupare tehnică.

Dincolo de diferențele estetice dintre aceste proiecte, toate împărtășesc aceeași disponibilitate de a imagina alte posibilități. Moda nu mai descrie doar lumea de astăzi, ci încearcă să anticipeze felul în care aceasta s-ar putea transforma mâine.

Memoria ca patrimoniu personal și cultural

Dacă viitorul reprezintă una dintre direcțiile vizibile ale generației, memoria rămâne unul dintre materialele esențiale din care aceasta își construiește discursul.

În Roots of the Bloom, Andra Ichim demonstrează că patrimoniul nu aparține exclusiv trecutului. Simbolurile tradiționale românești sunt reinterpretate într-un limbaj contemporan care vorbește despre apartenență și responsabilitatea față de ceea ce moștenim.

Aceeași relație dintre tradiție și prezent apare în Ederlezi, unde Alexia Talpă transformă cultura romă într-o afirmație despre identitate și reziliență, fără a cădea în ilustrarea folclorică. În Carved Time, Dóra Vargyasi pornește de la simbolistica porților secuiești pentru a construi o punte între patrimoniu, memorie și contemporaneitate.

Memoria capătă însă și o dimensiune profund personală.

În Saudade, Delia Văduva transformă dorul într-o experiență vestimentară, în timp ce Plush Soul, semnată de Loredana Valentina Firan, pornește de la memoria afectivă a ursulețului de pluș pentru a vorbi despre nevoia de confort și siguranță care ne însoțește din copilărie până la maturitate.

Într-un registru diferit, Maria Popa Cernescu, prin Born Unique, găsește în structura cristalelor și mineralelor un pretext pentru a vorbi despre unicitate, iar Narcisa Moldovan, în Lights and Shadows, construiește un discurs despre echilibrul fragil dintre lumină și întuneric, dintre certitudine și îndoială.

Una dintre cele mai puternice interpretări ale memoriei aparține însă Victoriei Rusu. În colecția de master PREDANIA, distinsă cu Romanian Fashion Week Academia Competition, ritualul nunții este reinterpretat într-un discurs despre iubire, sacrificiu, traumă și renaștere. Simbolurile ceremoniale nu sunt folosite ca simple elemente decorative, ci devin instrumente prin care memoria este transformată într-un proces de recuperare și reconstrucție a identității.

Corpul ca spațiu al vulnerabilității și al rezilienței

Dacă memoria și identitatea construiesc fundamentul multor proiecte, o altă direcție puternică a generației MDVTM 2026 este preocuparea pentru corp. Nu corpul idealizat al modei comerciale, ci corpul care poartă urmele experiențelor personale, ale presiunilor sociale și ale transformărilor prin care trecem de-a lungul vieții.

În multe dintre colecțiile prezentate, hainele nu mai funcționează doar ca obiecte vestimentare, ci ca extensii ale unor stări, ale unor istorii personale sau ale unor întrebări despre condiția umană.

Una dintre cele mai puternice intervenții în această direcție este After the Silence, colecția Ioanei Andrada Demian, care transformă experiența traumelor provocate de violența împotriva femeilor într-un discurs despre recuperare și speranță. Pornind de la ideea că unele răni nu pot fi exprimate doar prin cuvinte, proiectul folosește moda ca limbaj al vindecării și al recâștigării propriei voci.

La fel de puternică este și abordarea propusă de Giulia Brata în Neuro, una dintre colecțiile care s-au remarcat prin rigoarea cercetării și coerența conceptuală. Inspirată de istoria instituțiilor psihiatrice și de îmbrăcămintea specifică ospiciilor și azilelor din secolul XX, colecția deschide o conversație despre stigmatizarea persoanelor cu afecțiuni mintale și despre mecanismele prin care societatea controlează, etichetează și exclude.

Cămășile de forță reinterpretate, sistemele de curele, contrastele dintre textile rigide și materiale fluide sau inserțiile metalice nu sunt simple exerciții de styling. Ele devin metafore ale tensiunii dintre libertate și constrângere, dintre identitatea personală și imaginea proiectată asupra individului de către societate.

Într-un registru diferit, Mihaela Levința, prin God is a Woman, propune o reflecție asupra feminității ca forță creatoare. Relația dintre sacru și corporal, dintre fragilitate și autoritate, construiește un discurs echilibrat în care sensibilitatea nu este asociată cu slăbiciunea, ci cu puterea de a genera schimbare.

Tot despre corp vorbește și BODYPLUS+, proiectul lui Vlad Băleanu, care investighează limitele dintre corp și spațiul pe care acesta îl revendică. Îmbrăcămintea devine o extensie a identității și o modalitate prin care individul își negociază relația cu lumea din jur.

În aceeași zonă reflexivă se înscrie și Sea of Imperfections, semnată de Lavinia Toader, o colecție care propune acceptarea imperfecțiunii și privește urmele lăsate de timp ca parte firească a devenirii umane.

Privite împreună, aceste proiecte demonstrează că generația MDVTM 2026 nu vorbește despre corp ca ideal estetic, ci ca spațiu în care se întâlnesc memoria, emoția, vulnerabilitatea și reziliența.

Experimentul ca metodă de cercetare

O altă caracteristică definitorie a acestei promoții este felul în care experimentul este folosit nu pentru a impresiona, ci pentru a cerceta.

În multe dintre proiecte, materialele, volumele și tehnicile devin instrumente prin care designerii încearcă să răspundă unor întrebări despre sustenabilitate, tehnologie sau noi posibilități de construire a obiectului vestimentar.

Laura Merăuți, prin Synth, imaginează o relație diferită dintre design și inovație, folosind bioplasticul și materiale experimentale pentru a explora viitorul industriei modei.

În Re/motion, Leea Vâlcu transformă materiale recuperate și echipamente sportive într-un discurs despre memorie, mișcare și regenerare, demonstrând că upcycling-ul poate depăși dimensiunea funcțională și poate deveni un proces conceptual.

În același timp, Francisca Balint, prin Anomaly Bloom, recuperează energia culturii grunge și punk pentru a vorbi despre autenticitate și libertatea de a fi diferit, în timp ce Maria Popa Cernescu găsește în structura cristalelor și mineralelor inspirația pentru un manifest despre unicitate și frumusețea diferenței.

Ceea ce unește aceste proiecte este disponibilitatea de a experimenta fără a pierde din vedere ideea care le susține. Materialul, tehnica și forma nu devin scopuri în sine, ci mijloace prin care discursul fiecărei colecții capătă consistență.

O generație care își construiește propriul limbaj

Privite împreună, cele douăzeci de colecții prezentate la Gala MDVTM 2026 nu alcătuiesc imaginea unei generații care urmează aceeași estetică.

Dimpotrivă.

Ele demonstrează că designerii aleg să își construiască propriul vocabular vizual, pornind din zone foarte diferite: patrimoniu, cultură pop, traumă, sănătate mintală, sustenabilitate, tehnologie, spiritualitate sau memorie afectivă.

Această pluralitate nu fragmentează generația, ci o definește.

În loc să caute o estetică dominantă, absolvenții MDVTM 2026 demonstrează că moda contemporană poate exista tocmai prin diversitatea perspectivelor. Fiecare colecție deschide o conversație diferită, iar împreună construiesc imaginea unei generații care preferă să pună întrebări înainte de a oferi răspunsuri.

Mai important decât perfecțiunea este potențialul

Există un reflex firesc atunci când privim colecțiile unor absolvenți: acela de a căuta perfecțiunea. Execuția impecabilă. Soluția completă. Colecția fără fisuri.

Dar poate că tocmai aceasta este perspectiva greșită.

În fața unor proiecte de absolvire, cel mai important nu este să căutăm perfecțiunea. Ea se construiește în timp, prin experiență, prin încercări și prin multe colecții care vor urma.

Mai important este să descoperim potențialul.

Să observăm acea idee care merită dezvoltată. Curajul de a cerceta un subiect dificil. Capacitatea de a construi un univers coerent. Sau pur și simplu o voce care începe să se distingă dintre celelalte.

Generația MDVTM 2026 a oferit numeroase astfel de momente.

De la patrimoniul reinterpretat în Roots of the Bloom, Ederlezi și Carved Time, la reflecțiile asupra identității din Who is she?, Finding Identity sau The Layered Self, de la discursurile sociale din After the Silence, Neuro și God is a Woman, până la cercetările despre tehnologie, sustenabilitate și viitor din Synth, Re/motion sau BODYPLUS+, fiecare colecție a adus în prim-plan o întrebare diferită și o perspectivă personală asupra modei contemporane.

Într-o perioadă în care moda este adesea redusă la imagine și la consum rapid, aceste proiecte au reamintit că designul vestimentar poate fi și cercetare, și comentariu social, și memorie, și emoție.

Poate că acesta este, în fond, rolul unei gale de absolvire: nu să ofere concluzii despre o generație, ci să deschidă primele capitole ale unor parcursuri pe care vom continua să le urmărim.

Iar dacă Gala MDVTM 2026 ne-a arătat ceva, este că viitorul modei românești nu se construiește dintr-o singură estetică, ci din diversitatea vocilor care aleg să privească lumea critic, curios și creativ.

The Podium Awards – Emerging Designers Edition | MDVTM 2026

În cadrul Galei Absolvenților MDVTM 2026, The Podium Magazine a acordat trei distincții editoriale dedicate designerilor ale căror proiecte s-au remarcat prin coerența conceptului, forța discursului vizual și potențialul de dezvoltare dincolo de prezentarea de pe podium.

The Podium Interview Award

Mihaela Levința
Colecția: God is a Woman
Profesor coordonator: Conf. univ. dr. Cristina Lazăr

Acest premiu constă într-un interviu dedicat în The Podium Magazine și își propune să aducă în prim-plan procesul creativ, inspirația și parcursul designerului dincolo de colecția prezentată pe podium.

The Podium Editorial Award

Giulia Brata
Colecția: Neuro
Profesori coordonatori: Asist. univ. dr. Andreea Matei și Asist. univ. drd. Mihaela Vișovan

Premiul oferă publicarea unui editorial în The Podium Magazine, un spațiu în care conceptul și universul colecției pot fi dezvoltate și explorate într-un context editorial.

The Podium Shooting & Editorial Award

Violeta Mujdar
Colecția: Who is she?
Profesori coordonatori: Conf. univ. dr. Cristina Lazăr și Conf. univ. dr. Valentina Ștefănescu

Acest premiu oferă realizarea unui shooting editorial exclusiv, însoțit de un material dedicat în The Podium Magazine. Ne dorim ca această colaborare să transforme colecția într-o experiență vizuală nouă și să îi ofere o viață dincolo de podium.

O generație care pare să nu se teamă nici de prea mult, nici de prea puțin, nici de aproape nimic. UADfashion.

admin — Tue, 07 Jul 2026 11:34:09 +0000

O generație care pare să nu se teamă nici de prea mult, nici de prea puțin, nici de aproape nimic.

Asta a fost una dintre primele concluzii cu care am plecat de la Gala UAD Fashion 2026 de la Cluj-Napoca.

Pe podium, culoarea a venit uneori fără nicio reținere, în suprapuneri, printuri, volume și contraste care refuzau discreția. Alteori, aproape totul s-a redus la alb, negru, transparență, textură sau la precizia unei construcții. Au existat colecții care au mizat pe spectacol și altele care au cerut o privire mai lentă. Unele au sedus imediat. Altele au început să se deschidă abia după ce am revenit la imagini și, mai ales, după ce am citit cercetarea din spatele lor.

Și poate tocmai aici stă una dintre forțele acestei ediții.

Nu am văzut o generație preocupată să ofere un singur răspuns despre ce ar trebui să fie moda contemporană. Am văzut, mai degrabă, o succesiune de poziții: uneori contradictorii, alteori surprinzător de apropiate. Memoria personală a coexistat cu istoria costumului. Meșteșugul cu tehnologia. Intimitatea cu performance-ul. Tailoring-ul cu streetwear-ul. Corpul vulnerabil cu silueta construită aproape arhitectural.

Ediția din acest an a avut și o încărcătură aparte, desfășurându-se în contextul Centenarului UAD – 100 de ani de învățământ superior artistic la Cluj. Înființată în 1926, instituția marchează în 2026 un secol de educație artistică, cercetare și formare a generațiilor care au contribuit la scena artelor vizuale din România. În acest context aniversar, gala absolvenților a căpătat inevitabil și o altă perspectivă: aceea a continuității dintre o istorie de o sută de ani și vocile care intră acum în propriul lor parcurs profesional. Contextul UAD100 este formulat explicit și în catalogul ediției.

Proiectele prezentate în gală au fost realizate sub coordonarea cadrelor didactice ale Departamentului Modă–design vestimentar: lect. univ. dr. Alina-Magdalena Andreica, lect. univ. dr. Smaranda Bercea și lect. univ. dr. Anca-Luiza Zaharia, pentru proiectele de licență, respectiv prof. univ. dr. Anca Pia Rusan și conf. univ. dr. Lucian Broscățeanu, pentru proiectele de disertație. Dincolo de diferențele evidente dintre proiecte, tocmai pluralitatea direcțiilor pe care le-am întâlnit pe podium vorbește despre un spațiu pedagogic în care cercetarea, experimentul și construcția unei identități creative personale pot coexista.

Mulțumim Departamentului Modă–design vestimentar al UAD Cluj-Napoca pentru invitația de a fi alături de această generație și pentru deschiderea cu care The Podium a fost primit în cadrul Galei UAD Fashion 2026. Pentru noi, prezența la Cluj nu a însemnat doar întâlnirea cu o nouă promoție de designeri, ci și începutul unor conversații pe care ne dorim să le continuăm prin interviuri, editoriale și proiectele The Podium Awards.

Nu vom încerca să îi cuprindem aici pe toți designerii prezenți în gală. Un astfel de exercițiu ar transforma inevitabil articolul într-un catalog paralel. Preferăm să rămânem la câteva direcții pe care le-am remarcat și la proiectele care ne ajută să vorbim despre ele.

Moda ca cercetare, memorie și spațiu personal

Una dintre cele mai interesante direcții ale galei a apărut acolo unde hainele au început să păstreze urme.

Urme ale unor obiecte, ale unor spații interioare, ale unor gesturi repetitive, ale unor forme de confort sau disconfort. Moda nu mai funcționează aici doar ca suprafață vizibilă, ci ca o arhivă personală, uneori fragilă, alteori protectoare.

În proiectul Dianei Grigorescu, de exemplu, obiectele găsite, materialele vechi, meșteșugurile fără autor și vocabularul designului interior sunt mutate în spațiul vestimentar. Tiparul de tapițerie poate deveni punct de plecare pentru tiparul unei haine, iar resturile textile existente sunt recuperate și pentru capacitatea lor de a păstra memorie.

Într-un registru diferit, Ioana-Maria Cotfas transformă odihna într-un spațiu emoțional. Referințele sale pendulează între intimitatea perioadei romantice și realitatea contemporană a stagnării, inclusiv fenomenul de bed rotting. Lucrarea My Bed a lui Tracey Emin devine reper pentru o cercetare în care patul nu mai este doar obiect domestic, ci martor al declinului și introspecției, iar istoria loungewear-ului din secolul al XIX-lea este distorsionată într-un limbaj actual.

Aceeași preocupare pentru memorie, timp și corp apare, dintr-o altă perspectivă, în proiectul Andei Cîrlig, unde istoria corsetului, teatrul, dansul, cinematografia și arta vizuală se întâlnesc într-o cercetare a hainei ca arhivă materială. Deconstrucția, stratificarea și transparența transformă fragilitatea și urmele timpului în elemente de limbaj vestimentar.

Preocupări pentru memorie, arhivă și experiență personală reapar, în formule diferite, și în proiecte precum Arhiva_0 al Andreei-Letiția Godzin, Sensa al Louseniei Dumesle, Petals Away from Home al Robertei Iga sau Heritage al lui Domokos Eszter. Nu sunt proiecte care spun aceeași poveste, dar împreună arată cât de diferit poate fi activată ideea de urmă: ca memorie personală, apartenență, moștenire sau material aflat în continuă reinterpretare. Toate aceste nume apar în selecția oficială a colecțiilor prezentate pe podium.

Mi se pare important că astfel de proiecte nu încearcă neapărat să fie „frumoase” în sensul imediat al cuvântului. Ele propun altceva: să privim haina ca pe un spațiu în care se depun experiențe.

Istoria costumului nu mai este trecut. Devine material contemporan

Dacă ar fi să aleg una dintre preocupările recurente ale promoției UAD Fashion 2026, probabil aceasta ar fi relația cu istoria costumului.

Dar nu am simțit o nostalgie generalizată și nici dorința de reconstrucție fidelă. Mai interesant a fost modul în care referințele istorice au fost desfăcute, mutate și puse în contexte noi.

La Mădălina-Ionela Țăran, colecția Upscale pornește din dialogul cu croitoria masculină clasică de tip Savile Row, cu rigoarea, proporția și disciplina ei vizuală, dar și din transformările culturale care au permis transferul codurilor masculine în vestimentația feminină. Tiparul masculin este amplificat, construcția interioară devine instrument de modelare a formei, iar costumul se transformă într-un spațiu de explorare a identității feminine contemporane.

Pe catwalk, această cercetare s-a tradus într-o imagine controlată și puternică. Alb-negrul, cămașa, costumul, volumul și suprafața au construit o feminitate care nu mai are nevoie să se explice prin fragilitate.

În alte proiecte, istoria a intrat prin structuri victoriene, corset, ceremonial sau ornament. Patricia Bara a revenit asupra eleganței victoriene și asupra tensiunii dintre constrângere și idealizare, în timp ce Sofia-Maria Nidelea a pus în dialog teatralitatea barocului cu formele organice ale penajului aviar, transformând relația dintre artificial și natural într-o cercetare despre fragilitate și identitate fluidă.

Aceeași libertate de a reactiva și destabiliza codurile istorice poate fi urmărită și în Masca Bufonului Medieval a lui Artemis-Flora Antonie, în Maîtresse al lui Eduard-Ionuț Pîntea, unde uniforma dominatrix, uniformele husarilor din secolul al XIX-lea și corsetul victorian sunt aduse într-un limbaj contemporan, dar și în Shizuka al Ioanei Iosif, unde referințe Belle Époque, victoriene, militare și est-asiatice intră într-o construcție vizuală stratificată.

Iar Daria-Beatrice Merlas mută această relație cu trecutul într-o altă arhivă: cinematografia de ficțiune și science-fiction a anilor 1970–1980. Blade Runner, A Clockwork Orange, Fantastic Planet, Suspiria, Solaris sau Alien devin surse pentru atmosferă, cromatică și construcția unui limbaj vestimentar contemporan.

În alte formule, proiecte precum Reassembled al lui Tamás Csenge sau After B612 al lui Kuti Anna-Emilia arată aceeași disponibilitate de a trata referința nu ca pe un model închis, ci ca pe un material care poate fi reordonat, reasamblat și trecut printr-o sensibilitate contemporană.

Poate că acesta este unul dintre lucrurile pe care generația actuală le face cel mai firesc: nu mai tratează arhiva cu reverență rigidă.

O folosește. O fragmentează. O amestecă. Uneori o contrazice.

ntre culturi, norme și identități

Într-o gală atât de diversă vizual, era aproape inevitabil ca identitatea să apară nu ca un dat stabil, ci ca teritoriu de negociere.

Proiectul lui Genghiz Beghim este unul dintre exemplele cele mai clare. Colecția pune în dialog tradiția haute couture-ului occidental, ruptura produsă de Școala de la Antwerp asupra convențiilor europene și avangarda designerilor japonezi care au reconfigurat radical limbajul modei la Paris. În cercetarea sa apar concepte precum wabi-sabi, ma și shibui, alături de ideea efemerității.

Ceea ce mi se pare relevant este tocmai refuzul unei opoziții simpliste între Est și Vest.

În fotografiile de pe podium, această negociere devine foarte vizibilă: silueta pare când familiară, când greu de localizat; volumele au ceva ceremonial, dar refuză lectura istorică imediată; corpul este acoperit, prelungit și transformat.

În alt registru, Andreea Bora pornește de la documentarea vestimentației tradiționale chineze, fără intenția unei reconstrucții istorice, folosind sisteme de închidere, tipuri de gulere și stratificări ca puncte de plecare pentru construcție, într-un proces în care modelarea și imprimarea 3D mută tradiția într-o zonă experimentală.

Roberta Iga, la rândul său, aduce împreună influențe japoneze asociate copilăriei și nostalgiei cu referințe occidentale legate de maturitate, structură și funcționalitate, construind o relație între memorie personală și limbaj contemporan.

Dar una dintre cele mai directe poziții în această discuție îi aparține Alexei Crîșmăreanu. Proiectul său pornește de la portul popular românesc, de la vestimentația de sărbătoare și accesoriile de cap din zona Oașului, dar și de la o întrebare mai incomodă: relația noastră cu propriile tradiții și „rușinea” pe care ajungem uneori să o asociem acestora într-un mediu orientat spre valori și standarde occidentale. Formula prin care își rezumă poziția — „Unapologetically eastern” — spune poate cel mai direct despre ce este vorba.

În aceeași hartă mai largă a apartenențelor și traducerilor culturale pot fi așezate și Zestre din Maramureș al Anei-Paula Pop, Aguanilé al Alejandrei Ramirez-Rodriguez sau Rhythm of Forms al lui Pápai Imola. În registre diferite, aceste proiecte extind discuția despre patrimoniu, memorie culturală și felul în care referințele circulă, se transformă și capătă alte sensuri în prezent. Numele și titlurile sunt confirmate de selecția oficială a podiumului.

Aici cred că gala a spus ceva relevant despre felul în care o nouă generație se raportează la referință: cultura nu mai este doar sursă de ornament.

Poate deveni metodă, tensiune, întrebare și spațiu de dialog.

Corpul, vulnerabilitatea și identitatea construită

Au existat apoi colecțiile în care corpul părea să fie pus sub semnul întrebării. Acoperit. Expus. Controlat. Sexualizat. Exagerat. Protejat. Distorsionat.

Aici, Ioana-Andreea Dodoloi devine unul dintre exemplele cele mai interesante. Colecția sa pornește de la multiculturalitatea anilor ’90 și capitalismul american, dintr-un deceniu marcat de marketing agresiv, cultură corporatistă, obsesii vizuale și contradicții puternice. În centrul cercetării se află femeia și tensiunea dintre profesionalism și sexualizare, dintre austeritate și expunere, dintre imaginea publică și vulnerabilitate.

Privită astfel, colecția nu mai vorbește doar despre corp. Vorbește despre presiunile care îl construiesc.

Într-un registru diferit, Darius-Daniel Boar pornește de la teatrul grotesc și expresionismul german al anilor 1920, cu referință la Cabinetul doctorului Caligari, apoi aduce în aceeași cercetare teatrul de păpuși, cultura drag, estetica club kids și figuri precum Leigh Bowery, Klaus Nomi sau Claude Cahun.

Corpul artificial, manipularea și identitatea construită prin rol devin aici esențiale. Structurile asociate vestimentației masculine și feminine sunt hibridizate, formele sunt exagerate, iar tensiunea dintre estetica glam și fragilitatea păpușilor deteriorate produce siluete ambigue și expresive.

Corpul revine și în alte proiecte ale galei ca teritoriu de negociere. Karina-Ștefania Bura reinterpretează corsetul ca structură protectivă, nu restrictivă, și transformă imperfecțiunile pielii în elemente estetice, afirmând corpul ca spațiu al identității autentice.

În aceeași zonă extinsă a corpului ca teritoriu de tensiune pot fi citite, fără a le reduce la aceeași problematică, și Revendicări al Anamariei-Ștefania Matei, Ethereal Thorns al Cristinei-Andreea Strugar sau Kora al Mădălinei Ciobanu. Împreună, ele completează imaginea unei promoții în care vulnerabilitatea, transformarea și identitatea nu sunt tratate ca teme marginale, ci ca teritorii legitime ale cercetării vestimentare.

Mi se pare una dintre direcțiile cele mai actuale ale galei tocmai pentru că nu oferă corpului o definiție stabilă.

Nu este doar spectacol vizual.

Este o întrebare despre cine construiește identitatea și cât din ceea ce numim identitate este, de fapt, rol.

Experimentul ca metodă: între tehnologie, material și joc

O altă direcție a devenit vizibilă acolo unde procesul de construcție a refuzat soluțiile previzibile.

În unele proiecte, tehnologia nu a apărut ca efect spectaculos adăugat la final, ci ca parte a gândirii vestimentare. În altele, experimentul a pornit din materiale, sisteme modulare sau întâlniri improbabile între domenii aparent îndepărtate.

Gergely Petra, de exemplu, a folosit LEGO nu doar ca motiv vizual, ci ca sistem modular de construcție, mutând logica piesei interschimbabile în relația dintre corp și obiect vestimentar. În propriile reflecții asupra proiectului, modularitatea, culoarea și expresivitatea apar ca termeni centrali, iar moda contemporană este înțeleasă ca intersecție între identitate, cultură și experiment vizual.

Andreea Bora aduce o altă dimensiune a experimentului prin modelare și imprimare 3D, în relație cu funcționalitatea și adaptabilitatea piesei.

Preocupări pentru structură, material, ritm, reasamblare și transformare mai întâlnim și în colecțiile Trace of the Reef a lui Kedves Borbála, Reassembled a lui Tamás Csenge, Rhythm of Forms a lui Pápai Imola, Umbra Luminii a Danielei Costin sau After B612 a lui Kuti Anna-Emilia. Nu le aducem împreună pentru a sugera o metodă comună, ci tocmai pentru a observa diversitatea formelor pe care experimentul le poate lua în interiorul aceleiași generații.

Masculinitate, streetwear și cultura remixului

Dacă unele proiecte s-au întors spre intimitate și memorie, altele au intrat frontal în cultura vizuală contemporană.

Aici, granițele dintre streetwear, tailoring, sportswear și lux au devenit extrem de permeabile.

NEAT NO CHASER, colecția lui Andrei-Ioan Petculescu, este unul dintre cele mai clare exemple. Proiectul explorează tensiunea dintre control și libertate, dintre structura tailoring-ului clasic și a zoot suit-ului asociat dandyismului și fluiditatea streetwear-ului contemporan, inspirată de cultura hip-hop și estetica urbană a anilor ’90–2000.

Pe podium, rezultatul a avut energie și prezență. Culoare, luciu, pattern, accesorii, siluete recognoscibile și o construcție de personaj foarte clară. Dar ceea ce mi se pare mai interesant decât simpla acumulare de referințe este logica remixului.

Petculescu vorbește despre sampling ca metodă de cercetare: preluarea unui fragment existent și reutilizarea lui într-o compoziție nouă. Motivul stelei este recontextualizat în tipar, materialele fine întâlnesc materiale high-tech, iar cravata este reinterpretată prin hibridizarea elementelor sport cu cele tailored. Trecutul nu este reprodus. Este sampled.

În proximitatea acestei libertăți de a destabiliza codurile pot fi privite și Untamed Tailor al Mariei Rus sau Maîtresse al lui Eduard-Ionuț Pîntea, proiecte care, în registre foarte diferite, revin asupra raportului dintre structură, autoritate, control și expresie personală.

Și poate că aici se află una dintre diferențele importante dintre generațiile actuale și raportarea tradițională la istoria modei: pentru un designer crescut într-o cultură a fluxului continuu de imagini, arhiva nu mai este liniară. Victorianul poate întâlni hip-hop-ul. Dandyismul poate intra în streetwear. Sportswear-ul poate deveni luxury.

Contradicția nu mai este o problemă. Devine metodă.

Albul nu înseamnă absență

Spre finalul galei, după atât de multă culoare, textură și acumulare, albul a căpătat o altă greutate.

Iar aici, colecțiile semnate de Mihai-Cristian Anghel și Adrian-Gabriel Anghel au schimbat aproape temperatura vizuală a serii.

Privite doar de la distanță, am fi putut fi tentați să le apropiem prin monumentalitate, prin reducția cromatică și prin forța imaginii.

Cercetarea din spatele lor arată însă două trasee distincte.

La Mihai-Cristian Anghel, colecția SACERDOTIUM este fundamentată în universul monahal și sacerdotal al tradiției bizantin-ortodoxe. Veșmântul devine purtător de sens și mediu al revelației, iar cercetarea pune în tensiune fastul liturgic și austeritatea vieții monahale, vizibilul și invizibilul, materialul și imaterialul. Albul nu este aici simplă opțiune estetică, ci trimite la transfigurare.

Unul dintre cele mai puternice elemente ale demersului este tehnica de broderie tip basorelief, inspirată de sculptura iconostaselor brâncovenești. Teologia, arta sacră, sculptura și moda se întâlnesc astfel într-un proiect în care ornamentul nu este doar decor, ci structură de sens.

La Adrian-Gabriel Anghel, traseul este diferit. Cercetarea intră în istoria haute couture-ului, de la estetica bizantină la volume istorice și tehnici couture de broderie cu mărgele și broderie 3D, într-o relație dintre memorie și limbaj contemporan.

Tocmai această diferență mi se pare interesantă.

Două proiecte pot ajunge la monumentalitate fără să pornească din același loc. Unul traversează sacrul, transfigurarea și veșmântul ca mediu spiritual. Celălalt explorează memoria haute couture-ului și posibilitatea de a reactiva construcția și ornamentul într-un limbaj actual.

Iar spre finalul unei gale atât de diverse cromatic, aceste apariții au demonstrat că reducția nu înseamnă lipsă de discurs.

Uneori, dimpotrivă, obligă forma să vorbească mai tare.

The Podium Awards / Emerging Designers Edition – UAD Fashion 2026

În interiorul unei ediții definite tocmai prin pluralitatea direcțiilor, The Podium a ales să acorde trei premii. Nu ca pe un clasament al colecțiilor și nici ca pe o încercare de a reduce gala la trei nume, ci ca pe trei forme diferite de continuitate editorială.

The Podium Interview Award

Bogdan-Robert Bodros
Colecția: BETWEEN EROS AND THANATOS
Profesori coordonatori: Lect. univ. dr. Smaranda Bercea și Lect. univ. dr. Alina-Magdalena Andreica

Acest premiu constă într-un interviu dedicat în The Podium Magazine și își propune să aducă în prim-plan procesul creativ, inspirația și parcursul designerului dincolo de colecția prezentată pe podium.

The Podium Editorial Award

Andrei-Ioan Petculescu
Colecția: NEAT NO CHASER
Profesori coordonatori: Prof. univ. dr. Anca Pia Rusan și Conf. univ. dr. Lucian Broscățeanu

Premiul oferă realizarea unui editorial dedicat în The Podium Magazine, un spațiu în care conceptul și universul colecției pot fi dezvoltate și explorate într-un context editorial.

The Podium Shooting & Editorial Award

Patricia Bara
Colecția: VICTORIANISM
Profesori coordonatori: Lect. univ. dr. Smaranda Bercea și Lect. univ. dr. Anca-Luiza Zaharia

Acest premiu oferă realizarea unui shooting editorial exclusiv, însoțit de un material dedicat în The Podium Magazine. Ne dorim ca această colaborare să transforme colecția într-o experiență vizuală nouă și să îi ofere o viață dincolo de podium.

O generație fără o singură estetică

După Gala UAD Fashion 2026, nu cred că putem vorbi despre o estetică dominantă.Și poate că nici nu ar trebui.

Am văzut memorie și tehnologie. Craft și imprimare 3D. Psihanaliză și cultură hip-hop. Savile Row și expresionism german. Haute couture și streetwear. Intimitate domestică, spiritualitate, identitate, performance, avangardă japoneză și istorie a costumului. Am văzut colecții care au vrut să seducă și colecții care au preferat să incomodeze. Proiecte foarte controlate și proiecte care și-au asumat excesul. Multă culoare și, în contrapunct, apariții aproape complet monocrome.

Nu toate au avut aceeași forță. Nici nu ar fi credibil să spunem asta.

Într-o gală de asemenea dimensiune există inevitabil diferențe de maturitate, coerență și rezolvare. Dar au existat suficiente proiecte care au demonstrat că exercițiul de absolvire poate depăși momentul academic și poate deveni poziție autorală. Și poate că, privind retrospectiv întreaga seară, cel mai interesant lucru nu a fost să alegem între aceste direcții, ci să observăm felul în care ele au coexistat. Pentru că între tradiție și experiment nu trebuie să existe neapărat o ruptură. Între Est și Vest, între craft și tehnologie, între cercetare academică și industrie, între generații sau între școală și scena modei nu trebuie să construim permanent opoziții.

Într-unul dintre momentele dedicate Galei, conf. univ. dr. Lucian Broscățeanu vorbea despre cât de important este „să creăm punți, nu să distrugem contexte”. Mi-a rămas această idee. Poate pentru că spune ceva nu doar despre o gală de absolvire, ci despre ceea ce moda românească are nevoie să învețe mai bine: să conecteze fără să uniformizeze, să susțină fără să închidă, să creeze spațiu pentru diferență fără să transforme diferența în izolare. Și, poate, să înțeleagă că un context nu se construiește doar în jurul celor care sunt deja vizibili. Se construiește între școală și industrie. Între profesori și studenți. Între generații. Între cercetare și practică. Între cei care creează și cei care aleg să privească, să documenteze, să publice, să susțină și să ducă mai departe o conversație.

Această idee a legăturilor dintre educație și industrie, dintre cunoaștere teoretică și aplicație practică, dintre context cultural și transformările globale apare, de altfel, și în reflecțiile pedagogice din catalogul ediției. Poate că aici se află, de fapt, miza.Nu într-o singură estetică. Nu într-un singur nume. Nu într-o singură definiție a modei care vine. Ci în capacitatea de a păstra aceste direcții diferite în dialog.

La începutul acestui articol spuneam că am văzut o generație care pare să nu se teamă nici de prea mult, nici de prea puțin, nici de aproape nimic.

La final, aș adăuga doar atât:sperăm să fie și o generație care va ști să construiască punți.

Dincolo de podium: ce ne spune generația UNArte Moda 2026 despre viitorul modei românești

admin — Thu, 02 Jul 2026 08:42:13 +0000

Documentarea Galei Absolvenților UNArte Moda 2026 ajunge la final. În ultimele zile am publicat imagini din prezentare, am urmărit îndeaproape colecțiile și am avut bucuria de a lansa prima ediție The Podium Awards – Emerging Designers Edition, un proiect prin care ne propunem să susținem designerii aflați la început de drum prin oportunități editoriale și vizibilitate.

Mi-aș fi dorit să dedic un spațiu fiecăruia dintre cei aprox 40 de absolvenți care și-au prezentat colecțiile pe catwalk. Fiecare proiect a avut propria identitate, propriile întrebări și propriul mod de a înțelege designul vestimentar. Un singur articol nu poate surprinde întreaga complexitate a acestei generații, motiv pentru care voi reveni asupra multora dintre aceste colecții prin interviuri, editoriale și materiale dedicate.

Dincolo de spectacolul unei gale de absolvire, ediția din acest an a oferit o imagine interesantă asupra preocupărilor noii generații de designeri. Nu am văzut o estetică dominantă și nici o încercare de a urma aceeași direcție. Dimpotrivă. Diversitatea a fost poate cea mai puternică trăsătură a acestei promoții.

În locul unei mode preocupate exclusiv de tendințe, am întâlnit o generație interesată de identitate, de memorie, de patrimoniu, de relația dintre corp și spațiu, de vulnerabilitate, dar și de posibilitatea modei de a deveni un limbaj prin care pot fi explorate teme culturale și sociale.

Acesta este poate primul lucru pe care îl remarcăm: Colecțiile nu mai încep cu hainele. Încep cu o idee.

Moda ca limbaj cultural

Una dintre cele mai vizibile direcții ale acestei ediții a fost preocuparea pentru construcția unui univers conceptual. Designerii nu au pornit de la obiectul vestimentar, ci de la întrebări, simboluri și experiențe personale care au devenit punctul de plecare al colecțiilor.

Acest interes pentru discurs și narațiune poate fi observat în proiecte foarte diferite între ele. Dominik-Lenard Csankovszky propune o abordare sculpturală, în care volumul și forma devin elemente de expresie. Valentina Bălașa-Ario și Armina Zamfir construiesc apariții cu o puternică dimensiune teatrală, în timp ce Alexandra Oegar și Alexia Maria Oprescu explorează relația dintre structură, arhitectură și imagine printr-un limbaj vizual atent controlat.

La rândul său, Ruxandra Ciobanu demonstrează că și culoarea poate deveni un instrument conceptual. Albastrul intens presărat în colecția ei nu funcționează doar ca alegere cromatică, ci contribuie la construirea unei identități vizuale coerente, capabile să transforme fiecare apariție într-o parte a aceleiași povești.

În toate aceste proiecte se observă o schimbare importantă: moda nu mai este tratată exclusiv ca produs, ci ca un mijloc de exprimare. Colecția devine un discurs, iar designerul începe să își definească propria voce.

Între experiment și libertatea de a crea

UNArte rămâne un spațiu în care experimentul este încurajat, iar generația 2026 demonstrează că această libertate produce rezultate dintre cele mai diverse.

Unele colecții au ales să experimenteze prin construcție, altele prin culoare, prin styling sau prin relația dintre materiale și siluetă. În multe cazuri, jocul devine parte din procesul creativ și nu diminuează seriozitatea demersului, ci îl completează.

Universul marin imaginat de Damian Hanganu, umorul proiectului colectiv 080726 (Maria Enache, Teodora Nechita și Raul Rădulescu), stylingul atent construit din colecția Melisei Savu, estetica îndrăzneață propusă de Alexia Mihăilescu, sau influențele de cabaret reinterpretate de Grațian Bălan demonstrează că experimentul poate lua forme foarte diferite.

Departe de a fi simple exerciții de imaginație, aceste colecții propun noi moduri de a privi moda. Uneori prin ironie, alteori prin spectacol sau prin reinterpretarea unor referințe culturale, toate au în comun curajul de a ieși din formulele previzibile.

Materialitatea devine parte din poveste

Dacă în urmă cu câțiva ani materialul era, de cele mai multe ori, un mijloc prin care era pusă în valoare croiala, în această ediție am observat o preocupare mult mai mare pentru felul în care textilele participă la construcția mesajului.

Mi-a atras atenția cum transparențele, suprapunerile, texturile, intervențiile asupra suprafeței materialului sau contrastele dintre rigid și fluid nu au avut un rol exclusiv estetic. În multe dintre colecții, ele au devenit parte din limbajul prin care designerii și-au construit universul creativ.

Acest interes pentru materialitate poate fi observat în proiectele semnate de Ileana Toma, unde dialogul dintre transparență și structură construiește o estetică delicată, în colecția Alexandra Oegar, unde volumele și materialele contribuie la explorarea identității, în creațiile Harum Mazlan, unde detaliile și finețea execuției susțin atmosfera poetică a colecției, dar și în lucrările Mariei Eliza Rusu, Marei Coșleacără și Alexandrei Dumitru, Iuliei Taleanu sau Ana Maria Brădescu unde materialul devine un instrument de expresie în sine.

Tradiția ca punct de plecare, nu ca destinație

Un alt aspect care ne-a atras atenția a fost felul în care patrimoniul cultural începe să fie reinterpretat de noile generații.

Nu am văzut o întoarcere nostalgică spre costumul tradițional și nici o reproducere fidelă a unor motive cunoscute. În schimb, mai mulți designeri au ales să extragă simboluri, tehnici sau referințe culturale și să le integreze într-un limbaj contemporan.

Colecțiile semnate de Claudia Pătrașcu și Alina Jianu demonstrează această direcție, în timp ce alte proiecte lasă să se întrevadă influențe subtile care nu sunt niciodată ilustrative, ci reinterpretate printr-o sensibilitate actuală.

Moda masculină își redefinește identitatea

Ediția din acest an a confirmat și o tendință pe care o observăm din ce în ce mai des în școlile de modă: interesul crescut pentru designul vestimentar masculin.

Nu este vorba doar despre un număr mai mare de ținute dedicate bărbaților, ci despre o schimbare de perspectivă.

Colecțiile prezentate de Florin Lupu, Domino Nicolae, Damian Hanganu, Ileana Toma, Cristina David propun o masculinitate mai fluidă, mai sensibilă și mai deschisă experimentului. Siluetele clasice sunt reinterpretate, proporțiile devin mai relaxate, iar granițele dintre codurile masculine și feminine sunt explorate fără teama de convenții.

Este o direcție care reflectă nu doar schimbările din moda internațională, ci și modul în care această generație înțelege libertatea de exprimare.

Mai puține tendințe. Mai multă identitate.

Poate cea mai importantă concluzie după această ediție este că generația UNArte Moda 2026 pare mai puțin preocupată să urmeze tendințele și mai interesată să își definească propria identitate.

Colecțiile nu încearcă să ofere răspunsuri universale și nici să demonstreze că există o singură direcție corectă în design. Din contră, ele vorbesc despre diferențe, despre perspective personale și despre curajul de a construi un univers propriu.

Poate tocmai de aceea această ediție nu poate fi rezumată printr-o culoare dominantă, un material preferat sau o anumită siluetă. Ceea ce unește aceste proiecte este diversitatea lor.

Iar într-un moment în care moda riscă adesea să devină uniformă, această diversitate este, poate, cel mai valoros lucru pe care îl oferă noua generație de designeri.

Dincolo de podium începe dialogul

Dacă gala marchează finalul unui parcurs universitar, pentru mulți dintre acești designeri el reprezintă, în același timp, începutul unui nou capitol. În doar câteva minute, fiecare colecție își întâlnește publicul, însă povestea ei nu ar trebui să se încheie odată cu ultimul pas pe catwalk.

Plec de la UNArte cu sute de fotografii, cu multe conversații care au continuat și după prezentări și cu sentimentul că vom mai auzi de mulți dintre acești absolvenți.

Le mulțumesc profesorilor coordonatori Alina-Maria Griga, Venera Arapu, Oana Roșca, Alina Gurguță, Antoaneta Țică, Răzvan Vasilescu și Sergiu Chihaia pentru invitație și pentru deschiderea cu care ne-au primit.

Le mulțumesc și studenților care au avut răbdare să povestească despre colecțiile lor după luni întregi de muncă și emoții.

Iar noi promitem un singur lucru.

Vom continua să le urmărim parcursul. Pentru că, la The Podium, poveștile nu se termină atunci când se sting luminile de pe podium. Atunci, de cele mai multe ori, ele abia încep.

Din această convingere s-a născut prima ediție The Podium Awards – Emerging Designers Edition 2026, o inițiativă prin care ne propunem să oferim tinerilor designeri mai mult decât o recunoaștere simbolică.

Ne dorim să le oferim continuitate. Nu prin trofee sau diplome, ci prin ceea ce știm să facem cel mai bine: documentare editorială, fotografie și dialog.

În cadrul Galei Absolvenților UNArte Moda 2026 am acordat trei premii:

The Podium Interview Award

Gabriela Petroaia
Colecția: OFFTIME
Profesor coordonator: Lector Univ. Dr. Alina Maria Griga

The Podium Editorial Award

Harum Mazlan
Colecția: O mie de pași
Profesor coordonator: Lector Univ. Dr. Sergiu Chihaia

Premiul oferă realizarea unui editorial dedicat în The Podium Magazine, un spațiu în care conceptul și universul colecției pot fi dezvoltate și explorate într-un context editorial.

The Podium Shooting & Editorial Award

Maria Eliza Rusu
Colecția: Façade
Profesor coordonator: Lector univ. dr. Alina Gurguță

Privind spre viitor

Documentarea unei gale de absolvire înseamnă, pentru mine, mai mult decât arhivarea unui eveniment. Înseamnă observarea unei generații aflate la începutul parcursului său profesional și încercarea de a înțelege direcțiile în care aceasta își propune să ducă designul vestimentar românesc.

Dacă ediția UNArte Moda 2026 ne-a demonstrat ceva, este faptul că tinerii designeri nu mai caută doar să creeze colecții frumoase. Ei construiesc identități, formulează întrebări și folosesc moda ca pe un limbaj prin care pot vorbi despre lumea în care trăiesc.

Iar noi credem că aceste voci merită urmărite și după momentul absolvirii.

THE PROTEST WE WEAR – MANIFEST EDITION

admin — Mon, 15 Jun 2026 08:28:43 +0000

În perioada 19–28 iunie 2026, în cadrul Festivalului Underground Arad, descoperiți THE PROTEST WE WEAR – Manifest Edition, o instalație colectivă de design vestimentar contemporan realizată de The Podium Magazine și curatoriată de Cristina Sabău, în colaborare cu Facultatea de Design din cadrul Universității „Aurel Vlaicu” din Arad și Hub Marta Arad.

Pornind de la tema „PRO TEST”, propusă de ediția a XVI-a a Festivalului Underground, proiectul explorează protestul dincolo de dimensiunea sa socială sau politică și îl aduce într-un teritoriu mai personal: cel al identității, vulnerabilității, libertății și transformării. Tema festivalului propune protestul ca formă de expresie artistică și reflecție critică asupra realităților contemporane, iar această instalație răspunde prin intermediul designului vestimentar.

THE PROTEST WE WEAR pornește de la ideea că hainele nu sunt doar obiecte purtate, ci purtătoare de experiențe, emoții și poziționări. În cadrul instalației, vestimentația este eliberată de funcția sa obișnuită și devine un limbaj vizual prin care sunt exprimate tensiuni interioare, forme de rezistență și întrebări despre relația dintre individ și societate.

Lucrările reunite în cadrul proiectului nu vorbesc despre un singur protest, ci despre multiple forme de manifest personal.

Pentru Alexandru Marian Voicu, protestul ia forma retragerii și a refuzului de a participa la o lume care impune prezență continuă. În lucrarea DND, corpul se retrage într-un spațiu de autoizolare, transformând absența într-o declarație.

În Captivitate, semnată de Raluca Grigorean, protestul se naște din confruntarea cu propriile limite și cu presiunile exterioare care încearcă să oprească evoluția individuală.

Daniel Gorban explorează izolarea ca spațiu de protecție și reflecție în lucrarea Manifest, în timp ce Giulia Brata propune prin Cover Up o reflecție asupra tensiunii dintre identitatea autentică și conformismul impus de normele sociale.

Alexandra Șehovțova aduce în instalație lucrarea Emotional Prohibition, inspirată de universul distopic imaginat de Aldous Huxley, unde controlul emoțiilor devine instrument de limitare a libertății individuale.

Cristina Sasu abordează una dintre cele mai recente traume colective prin lucrarea Nu am crezut în virus, o reflecție asupra negării, dezinformării și fragilității umane în fața unei realități care nu poate fi ignorată.

Proiectul include și lucrarea Sanctuary, semnată de Gabriela-Valerica Foca, care transformă protecția și vulnerabilitatea într-un spațiu de refugiu și apartenență.

Instalația este completată de Trofeu, în care Cristian Buză face o intervenție care pune sub semnul întrebării relația dintre valoare, posesie și libertate, și de Fault Line, lucrarea Robertei Ritter, care explorează contradicțiile și rupturile ce însoțesc construcția identității contemporane.

Prin diversitatea abordărilor și a limbajelor vizuale, THE PROTEST WE WEAR – Manifest Edition construiește o hartă a experiențelor personale care definesc prezentul. Nu oferă răspunsuri și nu formulează concluzii. În schimb, invită publicul să privească fiecare piesă ca pe o voce distinctă și să descopere modurile subtile în care rezistența poate fi purtată, exprimată și trăită.

Instalația poate fi vizitată între 19 și 28 iunie 2026, la Teatrul Vechi Arad, în cadrul Festivalului Underground Arad 2026, eveniment dedicat teatrului, filmului, dansului și artelor vizuale contemporane.

Curator și coordonator proiect: Cristina Sabău

Participanți: Alexandru Marian Voicu • Raluca Grigorean • Daniel Gorban • Giulia Brata • Alexandra Șehovțova • Cristina Sasu • Gabriela-Valerica Foca • Cristian Buză • Roberta Ritter

Partener academic: Facultatea de Design, Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad

Perioada expoziției: 19–28 iunie 2026

Locație: Teatrul Vechi Arad, Festivalul Underground 2026.

Lavinia Nedela / LAVINE Despre vulnerabilitate, reconstrucție și puterea de a înflori din nou

admin — Mon, 08 Jun 2026 13:36:03 +0000

Interviu cu Lavinia Nedelea / LAVINE

Într-un peisaj în care multe branduri încearcă să urmărească ritmul accelerat al trendurilor, LAVINE propune o direcție diferită — una construită pe emoție, simbol, identitate și proces personal. Lansat recent de designerul Lavinia Nedelea, brandul a atras rapid atenția prin universul vizual al colecției The Blooming Scar, un proiect care explorează corpul ca spațiu al rupturii, vindecării și transformării.

De la preview campaign-ul intens conceptual până la imaginile campaniei finale, proiectul a generat un interes real în online și a construit organic o comunitate în jurul unui discurs vizual coerent și profund personal.

Am pregătit un dialog despre simbolistica colecției, construcția identității vizuale LAVINE, procesul creativ și felul în care vulnerabilitatea poate deveni o formă de expresie și forță.

1.The Blooming Scar pare mai mult decât o colecție vestimentară — aproape un univers vizual și emoțional complet. Cum a început acest proiect și care a fost punctul de plecare al colecției?

The Blooming Scar s-a născut într-un moment de pauză forțată. În martie 2024 am suferit un accident la cățărat, în urma căruia am avut mai multe fracturi și am petrecut o perioadă lungă imobilizată la pat, purtând inclusiv un corset medical. A fost pentru prima dată când viața mea s-a oprit complet.

Lucrez în modă de peste 15 ani, însă, paradoxal, nu găsisem niciodată timpul sau curajul să dezvolt pe deplin propriul meu univers creativ. Ani la rând am lucrat în zona comercială, iar undeva pe parcurs am simțit că o parte din creativitatea mea s-a estompat.

Perioada de recuperare m-a obligat să stau cu mine însămi. În liniștea aceea, uneori dureroasă, am început să mă întreb ce îmi doresc cu adevărat. Am realizat că vreau să creez ceva autentic, ceva care să vorbească despre experiențe reale și emoții pe care le-am trăit. Astfel a apărut The Blooming Scar — nu doar ca o colecție, ci ca o formă de transformare personală.

2.Titlul colecției este foarte puternic și poetic în același timp. Ce reprezintă pentru tine ideea de “The Blooming Scar”?

Pentru mine, cicatricea este o dovadă a faptului că ai trecut prin ceva și ai continuat să mergi mai departe. Nu este doar o urmă a durerii, ci și o dovadă a vindecării.

Îmi place să cred că o cicatrice nu dispare niciodată complet, dar își schimbă sensul în timp. La început vorbește despre traumă, despre fragilitate, despre ceea ce ai pierdut. Mai târziu începe să vorbească despre supraviețuire, despre adaptare și despre puterea de a te reconstrui.

The Blooming Scar înseamnă exact această transformare. Ideea că dintr-o experiență dificilă poate apărea ceva nou, frumos și plin de sens. Este imaginea unei răni care nu mai reprezintă doar trecutul, ci și capacitatea de a înflori din nou.

3.În descrierea colecției vorbești despre corp ca spațiu al rupturii, vindecării și reconstrucției. Cum ai transpus aceste idei în construcția pieselor?

În perioada recuperării am devenit foarte conștientă de corpul meu. Fiecare mișcare, fiecare durere și fiecare progres aveau o semnificație aparte. Pentru prima dată am privit corpul ca pe un spațiu care poartă urmele experiențelor noastre.

Am încercat să traduc această idee în haine prin forme care sugerează susținere, protecție și reconstrucție. Un exemplu foarte direct este corsetul din piele, inspirat de corsetul medical pe care a trebuit să îl port în timpul recuperării. Un obiect asociat cu limitarea și vulnerabilitatea a fost transformat într-o piesă care exprimă forță și identitate.

De asemenea, multe dintre detaliile colecției fac trimitere la ideea de refacere și transformare. Nimic nu este întâmplător; fiecare element este legat de procesul prin care am trecut și de felul în care am învățat să îmi reconstruiesc încrederea în propriul corp.

4.Laleaua apare ca simbol central al colecției. De ce ai ales această floare și ce semnificație are în universul LAVINE?

Inițial nu am ales laleaua dintr-un motiv foarte rațional. Știam doar că vreau să vorbesc despre înflorire și despre transformare, iar dintre toate florile, laleaua a fost cea care a rezonat cel mai mult cu mine.

Este o floare aparent simplă, dar foarte rezistentă. Înflorește după perioade reci și dificile, iar această idee mi s-a părut foarte apropiată de experiența prin care treceam.

În colecție, laleaua nu apare literal. Ea este reinterpretată și abstractizată în diferite moduri: prin aplicații, prin construcția unor detalii, prin forme inspirate din silueta ei. Cupele, terminațiile corsetelor sau anumite colaje textile pornesc toate de la această formă. A devenit un simbol al renașterii și al speranței, integrat subtil în întregul univers al colecției.

5.Colecția explorează constant contrastul dintre fragilitate și forță. Simți că această dualitate definește și direcția brandului LAVINE?

Da, cred că această dualitate mă definește atât pe mine, cât și direcția brandului.

În urma accidentului am înțeles că fragilitatea și forța nu sunt opuse. De multe ori ele coexistă. Poți să te simți vulnerabil și puternic în același timp. Poți să îți fie frică și totuși să mergi înainte.

LAVINE s-a născut din această convingere. Mă interesează poveștile umane, contradicțiile și emoțiile care ne transformă. Nu vreau să creez doar haine, ci să construiesc universuri care au în spate o poveste reală și o încărcătură emoțională autentică.

Pentru mine, adevărata forță nu înseamnă absența vulnerabilității, ci curajul de a o accepta și de a o transforma în ceva creator.

6.Preview campaign-ul a atras foarte repede atenția online și a generat mult interes în jurul proiectului. Ai simțit încă de la început că această direcție vizuală va avea un impact atât de puternic?

Sincer, nu. În momentul în care am construit preview campaign-ul, preocuparea mea principală nu era impactul pe care îl va avea, ci autenticitatea lui.

Pentru mine era important să spun povestea așa cum am trăit-o, fără să o îndulcesc și fără să o transform într-un simplu exercițiu estetic. Cred că oamenii au simțit această sinceritate și tocmai de aceea au rezonat cu proiectul.

Trăim într-o perioadă în care suntem expuși constant la imagini perfecte și foarte calculate. Eu am ales să vorbesc despre vulnerabilitate, despre fragilitate și despre un proces real de reconstrucție. Poate tocmai această vulnerabilitate a făcut ca proiectul să ajungă atât de repede la oameni.

7.Preview-ul nu funcționează ca un simplu teaser de modă, ci aproape ca o instalație vizuală sau un performance static. Cum ai construit această atmosferă?

Încă de la început am simțit că povestea nu poate fi spusă doar prin haine. Era nevoie de un context care să vorbească despre experiența din spatele lor.

Am pornit de la imagini și obiecte care au făcut parte din perioada mea de recuperare: perfuzii, stative medicale, documente, corsetul, senzația aceea de spațiu suspendat între vulnerabilitate și vindecare.

Nu mi-am dorit o campanie foto clasica clasică, ci mai degrabă o experiență vizuală care să îi introducă pe oameni în universul colecției. Preview-ul a funcționat ca o fereastră către acea perioadă din viața mea și către emoțiile care au stat la baza întregului proiect.

8.În imaginile de preview apar perfuzii, stative medicale, dosare, tricouri reinterpretate sau accesorii foarte sculpturale. Care este simbolistica acestor elemente?

Toate aceste elemente provin din realitate. Nu sunt simboluri inventate, ci obiecte care au făcut parte din experiența mea după accident.

Perfuziile și stativele medicale vorbesc despre fragilitatea corpului și despre dependența temporară de ajutorul celorlalți. Dosarele medicale sunt o arhivă a unui moment care mi-a schimbat viața. Ele reprezintă partea rece și obiectivă a unei experiențe profund emoționale.

În același timp, mi-a plăcut ideea de a transforma aceste obiecte asociate cu trauma în elemente creative. Corsetul medical, de exemplu, a devenit un corset din piele. Obiectele care inițial reprezentau limitare și vulnerabilitate au fost reinterpretate și transformate în simboluri ale puterii și reconstrucției.

Cred că, într-un fel, întreaga colecție vorbește despre această capacitate de a schimba sensul lucrurilor pe care le trăim.

9.Ai construit un univers foarte coerent vizual încă de la primele apariții ale brandului. Cât de importantă este direcția artistică pentru tine în construirea unei colecții?

Este esențială.

Pentru mine, o colecție nu începe cu hainele, ci cu povestea. Hainele sunt doar unul dintre limbajele prin care această poveste este transmisă.

Întotdeauna am fost atrasă de proiectele care construiesc universuri complete, în care fiecare detaliu contribuie la aceeași emoție și la același mesaj. De aceea, direcția artistică ocupă un loc foarte important în procesul meu creativ.

Îmi place ca fotografia, stylingul, scenografia și obiectele din jur să funcționeze împreună și să extindă povestea dincolo de produsul vestimentar. Cred că în prezent oamenii nu se conectează doar la un obiect, ci la întregul univers din spatele lui.

10.Campania finală păstrează aceeași atmosferă poetică și cinematografică. Care a fost diferența dintre preview campaign și campania oficială?

Pentru mine, preview campaign-ul și campania oficială reprezintă două capitole diferite ale aceleiași povești.

Preview-ul vorbește mai mult despre traumă, vulnerabilitate și procesul de recuperare. Este mai direct și mai apropiat de realitatea experienței pe care am trăit-o.

Campania finală vorbește despre ceea ce se întâmplă după. Despre acceptare, transformare și renaștere. Dacă preview-ul surprinde momentul în care rana există încă, campania finală vorbește despre momentul în care începi să înflorești din nou.

Din acest motiv, atmosfera este mai poetică și mai contemplativă. Există în continuare fragilitate, dar apare și ideea de speranță.

11.În imaginile campaniei există o tensiune constantă între delicatețe și dramatism. Cum ai lucrat cu echipa pentru a păstra această emoție vizuală?

Cred că totul a pornit de la faptul că echipa a înțeles foarte bine povestea din spatele proiectului.

Am discutat mult despre emoțiile pe care voiam să le transmitem și despre faptul că nu ne interesează dramatismul de dragul dramatismului. Tot ceea ce apare în imagini trebuia să aibă o motivație reală.

Am încercat să păstrăm permanent acest echilibru între vulnerabilitate și forță, între fragilitate și reziliență. Exact cum a fost și experiența mea. Recuperarea nu a fost doar durere, dar nici doar depășire. A fost o combinație între cele două.

Cred că această sinceritate a ajutat imaginile să își păstreze emoția fără să devină excesive.

12.LAVINE vorbește despre slow fashion și despre creație făcută cu intenție, nu despre trenduri rapide. Cum vezi această poziționare într-o industrie dominată de consum accelerat?

Experiența accidentului mi-a schimbat și perspectiva asupra timpului.

Atunci când ești obligat să încetinești și să îți reconstruiești viața pas cu pas, începi să privești lucrurile diferit. Înveți să apreciezi procesele și să nu mai alergi constant după următorul lucru.

Această filosofie se regăsește și în LAVINE. Nu mă interesează să creez produse care să răspundă unui trend de sezon și să fie uitate câteva luni mai târziu. Mă interesează să creez piese care spun o poveste și care au o încărcătură emoțională.

Cred că moda poate fi mai mult decât consum. Poate fi memorie, identitate și expresie personală.

13.Simți că publicul începe să caute mai mult autenticitate și poveste în modă?

Da, cred că oamenii caută din ce în ce mai mult autenticitate. Suntem expuși zilnic la foarte mult conținut și la foarte multe imagini, iar în tot acest flux devine tot mai greu să te conectezi emoțional cu ceva.

Cred că oamenii nu mai caută doar produse frumoase, ci și sens. Vor să știe cine este omul din spatele unui brand, ce l-a inspirat, ce l-a făcut să creeze. Vor să simtă că există o poveste reală și o emoție autentică.

Poate și reacțiile pe care le-a generat The Blooming Scar au confirmat acest lucru. Foarte mulți oameni nu au vorbit în primul rând despre haine, ci despre ceea ce au simțit atunci când au văzut campania. Pentru mine acesta a fost cel mai frumos feedback.

Cred că autenticitatea creează conexiuni reale, iar acestea sunt mult mai valoroase decât orice trend.

14.Colecția are o puternică dimensiune emoțională și narativă. Cât de personal este acest proiect pentru tine?

Este, fără îndoială, cel mai personal proiect pe care l-am creat până acum.

Pentru prima dată am ales să transform o experiență foarte intimă într-un discurs public. Accidentul, recuperarea, fricile, nesiguranța, izolarea și toate întrebările care au venit odată cu ele sunt prezente în această colecție.

Mult timp am privit vulnerabilitatea ca pe ceva ce trebuie ascuns. În timpul procesului creativ am înțeles însă că vulnerabilitatea poate deveni o sursă de forță și de conexiune cu ceilalți.

The Blooming Scar este practic jurnalul meu emoțional tradus în haine, imagini și simboluri. Fiecare piesă conține o parte din povestea mea, dar în același timp sper că lasă suficient spațiu pentru ca fiecare persoană să își regăsească propria poveste în ea.

15.Dacă ar fi să descrii The Blooming Scar într-o singură imagine sau senzație, care ar fi aceea?

Ar fi imaginea unei persoane care se ridică pentru prima dată după o perioadă lungă în care a fost imobilizată.

Nu neapărat un moment spectaculos, ci unul foarte intim. Momentul în care încă există teamă, încă există fragilitate, dar apare și convingerea că poți merge mai departe.

Pentru mine, The Blooming Scar nu înseamnă triumf, ci transformare. Este senzația aceea că ceva din tine s-a schimbat pentru totdeauna, dar că schimbarea nu trebuie privită ca o pierdere. Poate fi începutul unei versiuni mai autentice a ta.

16.După reacțiile generate de această colecție și de campania ei, simți că The Blooming Scar a definit deja identitatea LAVINE?

Da, cred că a pus bazele identității LAVINE.

Nu pentru că toate colecțiile viitoare vor arăta la fel, ci pentru că a definit modul în care vreau să creez. Mi-am dat seama că mă interesează proiectele care au în spate o poveste, o emoție și un sens personal.

The Blooming Scar a fost despre vindecare și reconstrucție. Următoarele colecții vor explora probabil alte experiențe și alte emoții, însă cred că va exista mereu această componentă narativă și această nevoie de a transforma trăiri reale în obiecte vestimentare.

Într-un fel, această colecție a fost și o declarație de intenție. Mi-a arătat atât mie, cât și publicului, care este direcția pe care vreau să o urmez.

17.Ce urmează pentru LAVINE și cum vezi evoluția acestui univers creativ în viitor?

Îmi doresc ca LAVINE să evolueze ca un spațiu în care moda se întâlnește cu emoția, simbolul și experiența umană.

The Blooming Scar a fost începutul acestei călătorii și, într-un fel, o formă de renaștere pentru mine, atât ca om, cât și ca designer. Mi-a oferit curajul de a-mi asuma propria voce creativă și de a ieși din zona de confort.

Următorul proiect va explora o temă complet diferită, cea a unei iubiri neîmplinite. Dar, la fel ca în cazul acestei colecții, punctul de plecare va fi o experiență profund umană și emoțională.

Îmi doresc ca fiecare colecție LAVINE să funcționeze ca un capitol dintr-o poveste mai amplă despre transformare, vulnerabilitate și identitate. Pentru mine, moda nu este doar despre ceea ce purtăm, ci despre ceea ce trăim și despre felul în care alegem să dăm sens acestor experiențe.