Dialog vizual: Mario Birdean x Alexandra Adochiței
Există întâlniri care nasc povești. Întâlnirea dintre Mario Birdean, designer vestimentar, și Alexandra Adochiței, artist vizual, este una dintre acelea în care două sensibilități diferite găsesc un limbaj comun. Rezultatul este o colaborare ce transcende esteticul și devine un dialog despre memorie, emoție și vulnerabilitate.
Mario – când hainele devin jurnal personal
Pentru Mario, creația nu este un simplu exercițiu de stil, ci o confesiune. El însuși își privește munca drept un jurnal personal, în care, în loc de cuvinte, paginile se scriu cu texturi, croieli și culori. În spatele fiecărei colecții se află un proces de exteriorizare, prin care fragilul și „urâtul” capătă forma vizibilului, pentru ca, în final, să se transforme în frumos.
„Mama mea mă întreabă adesea de ce aleg teme atât de ‘urâte’. Îmi dau seama, de fapt, că acel ‘urât’ este sinonim cu disconfortul. Eu simt nevoia să pun în față ceea ce ne este greu să privim, pentru ca apoi să putem găsi frumusețea ascunsă acolo”, mărturisește Mario.
Colecția „Ecouri ale tăcerii” se naște dintr-o amintire personală – o plasă cu materiale din perioada comunistă, păstrată de o mătușă. Acest punct de plecare se leagă de reflecția lui Mario asupra contextului social și politic de astăzi și de convingerea că nu ne raportăm suficient la propriul trecut. Lipsa unei educații care să ne explice traumele colective și felul în care tratăm libertatea ca pe un drept garantat au devenit teme centrale pentru el.
Colecția vorbește despre cenzură, despre frica din spatele tăcerilor și despre nevoia de a regăsi reziliența. Este o explorare vizuală în care estetica este încărcată de simboluri, iar poezia Anei Blandiana devine un fir roșu, un ecou al rezistenței prin creație.
„Tot ceea ce fac vreau să aibă puterea de a trezi emoții. Să nu lase privitorul indiferent, ci să îl provoace să simtă, să se regăsească, să devină autentic și vulnerabil”, spune el.
Demersul artistic a fost ghidat de lect. univ. dr. Cristina Lazăr și lect. asoc. dr. Corina Mutu, coordonatoarele care au încurajat și susținut viziunea lui Mario pe parcursul acestui proces.
Alexandra Adochiței – când arta vizuală devine memorie trăită
Dacă pentru Mario colecția este un jurnal, pentru Alexandra procesul vizual este o conversație cu spațiile, cu oamenii și cu emoțiile trăite pe parcurs. Ea a ales să ducă tema comunismului într-o zonă editorială, în care estetica beauty-ului – machiajul și coafura – să devină liantul tuturor ținutelor și poveștilor.
Prima oprire a fost printre blocuri și clădiri cu aer comunist, unde atmosfera era apăsată, dominată de tăcere și frică. Filmările au fost martore la un moment neașteptat: o femeie în vârstă, locatară a cartierului, a privit întreaga echipă în tăcere, apoi a intervenit cu cuvinte pline de încurajare. Acel gest a transformat întregul proces într-o experiență mult mai personală, o punte între generații, în care amintirile trăite au întâlnit creația artistică.
Într-un bloc cu uși originale și pereți decojiți, Alexandra a surprins amprentele timpului. Geometria spațiului și austeritatea materială au devenit fundal pentru ținutele lui Mario. Pentru cadrele de copertă, a creat un spațiu dedicat, unde compoziția și forma au devenit prioritare.
Ultimele scene au fost filmate chiar în locuința mătușii lui Mario, locul de unde pornise totul. Atmosfera încărcată de amintiri i-a adus Alexandrei propria nostalgie, reamintindu-i de străbunica ei. „Au fost momente intense, care m-au conectat nu doar la povestea lui Mario, ci și la propriile mele emoții. Am înțeles, atunci, că nu trebuie să iau nimic ca fiind garantat și că trebuie să aleg să trăiesc cu intensitate fiecare clipă, exact așa cum este ea”, povestește artista.
„Dialog vizual: Mario Birdean x Alexandra Adochitei” este o întâlnire de lumi. Moda lui Mario, construită din fragmente de memorie și simboluri, s-a împletit cu arta vizuală a Alexandrei, care a transformat hainele în poveste și spațiile în martori ai emoției.
Este o colaborare care vorbește despre trecut și prezent, despre identitate și libertate, dar mai ales despre cum doi artiști reușesc, prin mijloace diferite, să transmită aceeași emoție: vulnerabilitatea ca formă de frumusețe.
Model> Denisa Nistor