Despre moartea necesară și renașterea prin creație

1. Dacă ar trebui să descrii colecția ta într-o singură idee, care ar fi aceea?

Between Eros and Thanatos este despre moartea necesară. Moartea pe care trebuie s-o trăiești ca să te poți naște din nou. Nu există evoluție fără sacrificiu. Ca să devii cine ești menit să fii, trebuie mai întâi să-ți ucizi propriul sine, varianta ta de ieri, cea care poate te-a ținut de mână prin cele mai grele nopți. Și abandonul acesta doare. Real. Fără filtru, fără glamour. Pentru că moartea nu e frumoasă. Dar este necesară.

2. Care a fost primul moment în care ai simțit că acesta este subiectul pe care trebuie să îl transformi într-o colecție?

Momentul a venit imediat după ce am coborât de pe runway ul de la Mercedes-Benz Bucharest Fashion Week, după o vară întreagă în care îmi dedicasem fiecare oră procesului de creație a primei mele colecții. Ar fi trebuit să fie momentul de împlinire pe care îl aștepți după atâta muncă. În schimb, a fost momentul în care totul s-a prăbușit. Abia după ce s-a terminat tot procesul prezentării am realizat cât de mult îmi lăsasem viața personală pe ultimul loc al priorităților. Eram șocat de propria mea stare. Intrasem într-un burnout , dar nu unul cauzat de lipsă de creativitate, așa cum am crezut la început. Era ceva mult mai profund: o lipsă de substanță a propriei mele vieți. Nu mai știam, cu adevărat, cine sunt. Răspunsul a venit neașteptat, într-o dimineață obișnuită de facultate, de la un cadru didactic pe care îl prețuiesc enorm, Kiss Gyöngyvér. Ținea o prelegere în care spunea un lucru aparent simplu, dar care avea să-mi schimbe complet direcția: că atunci când simți, în timp ce creezi, că ceea ce faci nu te reprezintă cu adevărat , că e prea superficial, prea la suprafață, ar trebui să vorbești, de fapt, despre cel mai personal lucru care ți se întâmplă chiar în momentul acela. Și cel mai personal lucru care mi se întâmpla era o moarte de ego. Simțeam, aproape fizic, cum pulsiunea vieții și pulsiunea morții duceau o luptă imensă în interiorul meu, o bătălie tăcută, dar care îmi zguduia tot ce credeam că știu despre mine. Din acel moment de cumpănă profundă dintr-o criză reală, trăită, s-a născut Between Eros and Thanatos.

3. Care a fost cea mai dificilă decizie pe parcursul realizării proiectului?

Cred, sincer, că întreaga colecție a fost un șir neîntrerupt de decizii grele dar dacă ar fi să aleg una singură, ar fi lupta constantă din procesul tehnic. Cea mai mare provocare nu a fost lipsa ideilor, ci găsirea echilibrului fragil dintre încăpățânare și lăsare. Între a mă ține cu dinții de o viziune tehnică exact așa cum o gândisem initial, și a recunoaște, la un moment dat, că pur și simplu nu este fezabilă. Că, oricât aș fi insistat, m-aș fi prins într-o buclă de suferință, repetând aceleași încercări eșuate, în căutarea unei soluții care nu voia să vină. A învăța când să lupți mai departe pentru viziunea ta și când să o lași să se transforme, asta a fost, de departe, cea mai grea decizie din tot procesul.

4. Ce ai descoperit despre tine în timpul acestui proces?

M-am descoperit pe mine. Prin acest proces m-am apropiat, cu adevărat, de sinele meu autentic și de identitatea mea vizuală. Am înțeles, poate pentru prima dată clar, cine sunt, ce îmi place, ce mă stimulează conceptual. Am simțit ce înseamnă să trăiești la extreme, high and low ,să treci prin dezamăgire și, imediat după, prin speranță. Și am descoperit ceva extrem de frumos, extrem de intim. Sunt profund recunoscător pentru asta. Arta este atât de imprevizibilă și tocmai de aceea este un proces de cunoaștere atât de stimulant și frumos. Cred, sincer, că fiecare om ar avea nevoie de o astfel de călătorie măcar o dată în viață.

5.Există o piesă din colecție care te reprezintă cel mai bine? De ce?

Nu, nu există o singură piesă care mă reprezintă. Și cred că exact în asta stă adevărul întregii colecții. Fiecare piesă e o etapă. Un fragment de timp, o stare prin care am trecut, o versiune de mine care a existat pentru o clipă și apoi s-a transformat. Nu pot alege una singură pentru că ar însemna să aleg o singură perioadă din viața mea și să spun că restul contează mai puțin, iar asta ar fi nedrept față de tot procesul. Fiecare piesă poartă o bucată din sufletul meu. Unele poartă durerea, altele poartă speranța care a venit imediat după. Unele au fost create în nopțile cele mai grele ale burnout-ului, altele în momentele de claritate care au urmat. Sunt, practic, jurnalul meu doar că în loc de cuvinte, e cusut din material, formă și decizie. A cere să aleg una ar însemna să tai colecția în bucăți și să spun că doar o parte din mine merită să fie văzută. Iar Between Eros and Thanatos nu a fost niciodată despre o singură parte. A fost despre întreg procesul.

6.Ce ai învățat din această colecție și vei păstra în proiectele tale viitoare?

Cu riscul de a mă repeta pentru că e o lecție care s-a construit, de fapt, în tot acest proces, am învățat, mai presus de orice, să mențin un echilibru. Un echilibru delicat între încăpățânare și adaptare: să pun mereu la îndoială, dar în același timp să lupt să-mi duc viziunea cât mai aproape de ceea ce mi-am propus inițial. Și, poate cel mai important, să știu exact când să mă opresc, să recunosc momentul în care insistența nu mai e curaj, ci doar suferință repetată și să găsesc alte drumuri, alte soluții, să mă adaptez la momentul potrivit. Această capacitate nu vine din tehnică. Vine din cunoaștere de sine. Din a-mi asculta cu adevărat corpul și sufletul, nu doar mintea care vrea să controleze totul. Este lecția pe care o voi lua cu mine în fiecare proiect viitor pentru că, dincolo de material și croială, arta rămâne, în esență, un dialog constant cu propria ta ființă.

7. Ce rol crezi că poate avea moda în societatea contemporană?

Exprimare. Cred că moda este cel mai la îndemână mod prin care putem să ne exprimăm pe noi înșine,ca oameni, ca ființe, cu tot ce simțim și trăim. Este felul în care spunem, fără cuvinte, o poveste despre starea noastră din acel moment. Este mesaj vizual pur. Trăim, cred eu, în momentul cel mai prielnic pentru acest tip de exprimare, pentru că moda nu mai este doar despre estetică, a devenit un canal real de comunicare. Comunicăm o atitudine. Un statement. Un sentiment de apartenență. Nu mai purtăm doar haine. Purtăm identitate.

8. Ce întrebare ai fi vrut să îți fie pusă și nu ți-a pus-o nimeni? Și care este răspunsul?

Mi-aș fi dorit să mi se pună o întrebare despre sursele mele de inspirație stilistică , despre oamenii care, prin arta lor, m-au ajutat să-mi construiesc identitatea vizuală. Pentru că sunt mândru să realizez că avem, în România, creatori care sunt, în adevăratul sens al cuvântului, artiști. Sunt două nume care mă emoționează de fiecare dată când mă gândesc la arta lor: Alexandru Floarea și Carmen Secăreanu. Pe cât de diferiți, pe atât de compleți și complecși, pentru mine, ei sunt clar doi designeri care mi-au marcat parcursul și mi-au modelat felul în care văd identitatea vizuală. Sunt idealurile la care mi-aș dori, într-o zi, să ajung și eu.

Întrebarea despre flori schimbă puțin perspectiva asupra întregii colecții. Până aici, Between Eros and Thanatos putea fi citită ca o explorare a unei crize interioare. Din acest moment, însă, devine și o poveste despre oamenii care au existat în jurul ei.

Și poate tocmai de aceea florile sunt un detaliu atât de puternic. Într-o colecție construită în jurul morții, ele introduc o formă foarte concretă de viață: recunoștința, atașamentul și oamenii care rămân atunci când lucrurile se destramă.