Despre moartea necesară și renașterea prin creație
Emerging Designers Edition 2026, UAD Cluj-Napoca
ThePodium Interview Award 2026
Bogdan-Robert Bodros, UAD Cluj-Napoca
Acest interviu face parte din seria The Podium Interview | Conversations with Emerging Designers, un proiect editorial prin care The Podium Magazine își propune să documenteze parcursul noii generații de designeri români și să descopere poveștile din spatele colecțiilor prezentate pe podium.
Există colecții care pornesc de la o idee și există colecții care se nasc dintr-o experiență pe care designerul nu o mai poate ține în afara procesului de creație. Between Eros and Thanatos, semnată de Bogdan-Robert Bodros, aparține celei de-a doua categorii.
La prima vedere, titlul ne trimite către Freud, către opoziția dintre pulsiunea vieții și cea a morții. Dar, pe măsură ce îl asculți pe Bogdan vorbind despre colecție, devine clar că teoria este doar una dintre straturile proiectului. În spatele ei se află o perioadă de burnout, pierderea temporară a reperelor personale, întrebarea „cine sunt?” și, în cele din urmă, un proces de reconstrucție.
Poate cel mai frumos simbol al acestei povești sunt florile pe care le-am observat atât pe podium, cât și în public. Ele nu au fost un simplu element estetic al colecției. Au fost un omagiu adus oamenilor care au rămas aproape de Bogdan în momentele dificile și care au devenit, într-un fel, parte din povestea acestei renașteri.
Am ales să nu intervenim în vocea lui Bogdan. Pentru că în acest interviu există ceva ce nu poate fi îmbunătățit prin editare: sinceritatea.
1. Dacă ar trebui să descrii colecția ta într-o singură idee, care ar fi aceea?
Between Eros and Thanatos este despre moartea necesară. Moartea pe care trebuie s-o trăiești ca să te poți naște din nou. Nu există evoluție fără sacrificiu. Ca să devii cine ești menit să fii, trebuie mai întâi să-ți ucizi propriul sine, varianta ta de ieri, cea care poate te-a ținut de mână prin cele mai grele nopți. Și abandonul acesta doare. Real. Fără filtru, fără glamour. Pentru că moartea nu e frumoasă. Dar este necesară.
2. Care a fost primul moment în care ai simțit că acesta este subiectul pe care trebuie să îl transformi într-o colecție?
Momentul a venit imediat după ce am coborât de pe runway ul de la Mercedes-Benz Bucharest Fashion Week, după o vară întreagă în care îmi dedicasem fiecare oră procesului de creație a primei mele colecții. Ar fi trebuit să fie momentul de împlinire pe care îl aștepți după atâta muncă. În schimb, a fost momentul în care totul s-a prăbușit. Abia după ce s-a terminat tot procesul prezentării am realizat cât de mult îmi lăsasem viața personală pe ultimul loc al priorităților. Eram șocat de propria mea stare. Intrasem într-un burnout , dar nu unul cauzat de lipsă de creativitate, așa cum am crezut la început. Era ceva mult mai profund: o lipsă de substanță a propriei mele vieți. Nu mai știam, cu adevărat, cine sunt. Răspunsul a venit neașteptat, într-o dimineață obișnuită de facultate, de la un cadru didactic pe care îl prețuiesc enorm, Kiss Gyöngyvér. Ținea o prelegere în care spunea un lucru aparent simplu, dar care avea să-mi schimbe complet direcția: că atunci când simți, în timp ce creezi, că ceea ce faci nu te reprezintă cu adevărat , că e prea superficial, prea la suprafață, ar trebui să vorbești, de fapt, despre cel mai personal lucru care ți se întâmplă chiar în momentul acela. Și cel mai personal lucru care mi se întâmpla era o moarte de ego. Simțeam, aproape fizic, cum pulsiunea vieții și pulsiunea morții duceau o luptă imensă în interiorul meu, o bătălie tăcută, dar care îmi zguduia tot ce credeam că știu despre mine. Din acel moment de cumpănă profundă dintr-o criză reală, trăită, s-a născut Between Eros and Thanatos.
3. Care a fost cea mai dificilă decizie pe parcursul realizării proiectului?
Cred, sincer, că întreaga colecție a fost un șir neîntrerupt de decizii grele dar dacă ar fi să aleg una singură, ar fi lupta constantă din procesul tehnic. Cea mai mare provocare nu a fost lipsa ideilor, ci găsirea echilibrului fragil dintre încăpățânare și lăsare. Între a mă ține cu dinții de o viziune tehnică exact așa cum o gândisem initial, și a recunoaște, la un moment dat, că pur și simplu nu este fezabilă. Că, oricât aș fi insistat, m-aș fi prins într-o buclă de suferință, repetând aceleași încercări eșuate, în căutarea unei soluții care nu voia să vină. A învăța când să lupți mai departe pentru viziunea ta și când să o lași să se transforme, asta a fost, de departe, cea mai grea decizie din tot procesul.
4. Ce ai descoperit despre tine în timpul acestui proces?
M-am descoperit pe mine. Prin acest proces m-am apropiat, cu adevărat, de sinele meu autentic și de identitatea mea vizuală. Am înțeles, poate pentru prima dată clar, cine sunt, ce îmi place, ce mă stimulează conceptual. Am simțit ce înseamnă să trăiești la extreme, high and low ,să treci prin dezamăgire și, imediat după, prin speranță. Și am descoperit ceva extrem de frumos, extrem de intim. Sunt profund recunoscător pentru asta. Arta este atât de imprevizibilă și tocmai de aceea este un proces de cunoaștere atât de stimulant și frumos. Cred, sincer, că fiecare om ar avea nevoie de o astfel de călătorie măcar o dată în viață.
5.Există o piesă din colecție care te reprezintă cel mai bine? De ce?
Nu, nu există o singură piesă care mă reprezintă. Și cred că exact în asta stă adevărul întregii colecții. Fiecare piesă e o etapă. Un fragment de timp, o stare prin care am trecut, o versiune de mine care a existat pentru o clipă și apoi s-a transformat. Nu pot alege una singură pentru că ar însemna să aleg o singură perioadă din viața mea și să spun că restul contează mai puțin, iar asta ar fi nedrept față de tot procesul. Fiecare piesă poartă o bucată din sufletul meu. Unele poartă durerea, altele poartă speranța care a venit imediat după. Unele au fost create în nopțile cele mai grele ale burnout-ului, altele în momentele de claritate care au urmat. Sunt, practic, jurnalul meu doar că în loc de cuvinte, e cusut din material, formă și decizie. A cere să aleg una ar însemna să tai colecția în bucăți și să spun că doar o parte din mine merită să fie văzută. Iar Between Eros and Thanatos nu a fost niciodată despre o singură parte. A fost despre întreg procesul.
6.Ce ai învățat din această colecție și vei păstra în proiectele tale viitoare?
Cu riscul de a mă repeta pentru că e o lecție care s-a construit, de fapt, în tot acest proces, am învățat, mai presus de orice, să mențin un echilibru. Un echilibru delicat între încăpățânare și adaptare: să pun mereu la îndoială, dar în același timp să lupt să-mi duc viziunea cât mai aproape de ceea ce mi-am propus inițial. Și, poate cel mai important, să știu exact când să mă opresc, să recunosc momentul în care insistența nu mai e curaj, ci doar suferință repetată și să găsesc alte drumuri, alte soluții, să mă adaptez la momentul potrivit. Această capacitate nu vine din tehnică. Vine din cunoaștere de sine. Din a-mi asculta cu adevărat corpul și sufletul, nu doar mintea care vrea să controleze totul. Este lecția pe care o voi lua cu mine în fiecare proiect viitor pentru că, dincolo de material și croială, arta rămâne, în esență, un dialog constant cu propria ta ființă.
7. Ce rol crezi că poate avea moda în societatea contemporană?
Exprimare. Cred că moda este cel mai la îndemână mod prin care putem să ne exprimăm pe noi înșine,ca oameni, ca ființe, cu tot ce simțim și trăim. Este felul în care spunem, fără cuvinte, o poveste despre starea noastră din acel moment. Este mesaj vizual pur. Trăim, cred eu, în momentul cel mai prielnic pentru acest tip de exprimare, pentru că moda nu mai este doar despre estetică, a devenit un canal real de comunicare. Comunicăm o atitudine. Un statement. Un sentiment de apartenență. Nu mai purtăm doar haine. Purtăm identitate.
8. Ce întrebare ai fi vrut să îți fie pusă și nu ți-a pus-o nimeni? Și care este răspunsul?
Mi-aș fi dorit să mi se pună o întrebare despre sursele mele de inspirație stilistică , despre oamenii care, prin arta lor, m-au ajutat să-mi construiesc identitatea vizuală. Pentru că sunt mândru să realizez că avem, în România, creatori care sunt, în adevăratul sens al cuvântului, artiști. Sunt două nume care mă emoționează de fiecare dată când mă gândesc la arta lor: Alexandru Floarea și Carmen Secăreanu. Pe cât de diferiți, pe atât de compleți și complecși, pentru mine, ei sunt clar doi designeri care mi-au marcat parcursul și mi-au modelat felul în care văd identitatea vizuală. Sunt idealurile la care mi-aș dori, într-o zi, să ajung și eu.
Întrebarea despre flori schimbă puțin perspectiva asupra întregii colecții. Până aici, Between Eros and Thanatos putea fi citită ca o explorare a unei crize interioare. Din acest moment, însă, devine și o poveste despre oamenii care au existat în jurul ei.
Și poate tocmai de aceea florile sunt un detaliu atât de puternic. Într-o colecție construită în jurul morții, ele introduc o formă foarte concretă de viață: recunoștința, atașamentul și oamenii care rămân atunci când lucrurile se destramă.
9. Înainte să vorbim despre Freud, vrem să te întrebăm despre florile pe care le-am observat atât înpublic, cât și pe podium.
Care este povestea lor și de ce audevenit parte din această colecție?
Moda este despre oameni. Cu oameni. Pentru oameni. Florile au fost un omagiu, pentru fiecare persoană care a fost lângă mine în timpul dezvoltării colecției, în momentele de cumpănă. Prieteni, profesori, familie, suflete pe care le prețuiesc profund. Dar, în același timp, au fost și pentru cei care au ales să poarte această mărturie într-un moment important al vieții mele, alegând să facă parte din poveste. Pe această cale, vreau să le mulțumesc public tuturor oamenilor care mi-au fost alături ,atât în durere, cât și în fericire. Iar când i-am văzut purtând floarea cu atâta mândrie, mi-au încălzit sufletul într-un fel greu de pus în cuvinte. Vă iubesc.
De aici, întrebările despre Freud nu mai sunt doar despre teorie. Devin întrebări despre felul în care un designer transformă ceva profund personal într-un limbaj pe care ceilalți îl pot vedea, purta și interpreta.
10. Colecția pornește de la teoria lui Freud, dar în ce moment ai simțit că proiectul nu mai vorbește doar despre Eros și Thanatos, ci începe să vorbească și despre tine?
Freud a fost, așa cum este și pentru psihologia contemporană, un deschizător de drumuri. Sunt profund pasionat de creierul uman și de felul în care funcționează, dar teoria lui, dezvoltată în Dincolo de principiul plăcerii, a venit exact în momentul în care aveam eu nevoie de ea. Mi-a răspuns la atât de multe întrebări intime și personale, încât, practic, teoria lui Freud a devenit doar un instrument de cunoaștere de sine ,nu punctul de plecare, ci lentila prin care puteam, în sfârșit, să înțeleg ce mi se întâmpla. Adevărul e că proiectul a vorbit despre mine din prima secundă. Freud a fost doar paravanul prin care am putut să pun conceptul în față, un mod mai ușor, mai accesibil, de a vorbi despre lucruri extrem de personale, care se petreceau chiar atunci, în viața mea.
11. Ai descoperit ceva despre propriile tale contradicții în timp ce construiai această colecție?
Mi se pare aproape amuzant, dacă stau să mă gândesc, pentru că întreaga colecție are la bază, chiar din start, o contradicție. Contradicția pe care o trăim cu toții: instinctul plăcerii și instinctul morții, care, de fapt, lucrează simultan împreună și unul împotriva celuilalt. Deci da. Am descoperit o contradicție universală. Și am transformat-o în artă.
12. Dacă ai continua acest proiect peste cinci ani, ce întrebare ai explora mai departe?
Psihicul uman este și va rămâne pentru mine o sursă de inspirație nesecată. Nu cred că voi termina vreodată de explorat-o și nici nu-mi doresc asta. De fapt, nu va trebui să aștept cinci ani. Continuarea este deja în mișcare, chiar acum, în lucrarea mea de disertație, unde merg mai departe cu o întrebare care mă obsedează: cum ne schimbă, de fapt, obiectul vestimentar ca oameni? Cum putem, prin hainele pe care le purtăm, să devenim o fațetă socială o formă vizibilă, purtabilă, a cine suntem sau a cine alegem să devenim? Pentru că haina nu e niciodată doar haină. E graniță și e punte. E ce ascundem și, în același timp, ce alegem să arătăm lumii. Between Eros and Thanatos a fost despre a muri ca să renasc. Ceea ce urmează este despre ce faci cu renașterea aia cum o îmbraci, cum o porți, cum o transformi în identitate vizibilă, zi de zi.
Povestea nu s-a încheiat pe podium. Abia a început.
Sunt interviuri în care, după ce pui ultima întrebare, ai senzația că ai înțeles colecția. Și sunt interviuri în care îți dai seama că, de fapt, colecția era doar punctul de plecare.
Pentru mine, Between Eros and Thanatos este unul dintre aceste proiecte.
Bogdan vorbește despre moarte, dar ceea ce rămâne după această conversație nu este imaginea unui sfârșit. Rămâne ideea transformării. A unei versiuni de sine care trebuie abandonată pentru ca alta să poată apărea.
Și mi se pare important că această transformare nu este prezentată ca un proces spectaculos sau perfect. Există burnout, există îndoială, există eșec, există încăpățânare, există momente în care trebuie să renunți la o soluție pentru a putea salva, de fapt, ideea.
Iar florile aduc o dimensiune pe care nu o vezi neapărat atunci când privești colecția doar de pe podium. Ele ne amintesc că, dincolo de concepte, cercetare și construcție vestimentară, moda este făcută de oameni și pentru oameni. Că uneori, în spatele unei colecții, există o întreagă comunitate invizibilă care a contribuit la faptul că ea a ajuns să existe.
Poate că acesta este și motivul pentru care The Podium Interview Award merge, în cazul lui Bogdan, dincolo de aprecierea unei colecții bine construite. Este o recunoaștere a unui designer care nu s-a limitat să vorbească despre o idee, ci a avut curajul să o transforme într-un teritoriu personal de cercetare.
Iar ceea ce spune la final mi se pare esențial.
„Between Eros and Thanatos” a fost despre a muri ca să renasc.
Ceea ce urmează este despre ce faci cu renașterea aceea: cum o îmbraci, cum o porți, cum o transformi în identitate vizibilă.
Aici începe, de fapt, partea care ne interesează cel mai mult ca publicație: nu unde ajunge un designer la finalul facultății, ci ce face cu vocea pe care tocmai a început să și-o descopere.
Pentru că povestea lui Bogdan nu s-a încheiat pe podium.
Abia a început.
Credit foto Raluca Ciornea și Cristina Sabău

