UADFASHION 2025: O nouă generație de viziuni sub semnul “FORWARD”
Pe 12 iulie 2025, spațiul muzeului imersiv MINA din Cluj-Napoca a fost transformat într-un univers al creației vestimentare emergente și a devenit podiumul celor mai recente voci ale modei românești, odată cu desfășurarea UADFASHION 2025, evenimentul anual de absolvire al studenților din cadrul Departamentului Modă-Design Vestimentar al Universității de Artă și Design din Cluj-Napoca.
Cu tema FORWARD, această ediție a fost despre mișcare – conceptuală, profesională, artistică – și despre privirea orientată spre viitor a celor care astăzi își fac debutul, dar deja conturează direcții noi pentru moda românească.
Direcțiile emergente ale modei românești
Evenimentul a reunit 29 de colecții capsulă realizate de absolvenții programelor de Licență și Masterat, care au abordat moda ca discurs vizual, ca spațiu de reflecție și poziționare, dar și ca proces creativ susținut de o formare tehnică solidă.
Viziunea Departamentului Modă-Design Vestimentar de la UAD Cluj a fost dintotdeauna una orientată spre profunzime și sens. Aici, moda nu este redusă la estetică sau tendință, ci devine un mediu de reflecție, analiză și construire identitară. Această abordare a generat, în timp, o comunitate solidă de creatori, dar și un context academic recunoscut pentru performanță și consistență.
Sub coordonarea unor profesori precum Lucian Broscățean, Ioana Antoniu, Alina-Magdalena Andreica și Anca-Luiza Zaharia, studenții și masteranzii Promoției 2025 și-au prezentat proiectele finale dezvoltate în cadrul atelierelor UAD, cu sprijinul tehnic al echipei didactice auxiliare.
Absolvenții programului de Licență – Promoția 2025:
Nicolai Vulpe, Ema-Sara Cărpușor, Bartha Fruzsina, Antonia Stoica, Alesia Porumb, Izabella Alexandra Herman, Andrei Victor Pantiș, Kurko Maja-Andrea, Teodora Cocișiu, Borbély Sarolta, Bartha Réka-Kinga, Cristina-Nicoleta Stoichițu, Alexandru Victor Bagyo, Jakab Zsófia, Bianca-Larisa Hiristea, Sebastian Crucianu, Azime Önder
Coordonatori: Conf. univ. dr. Lucian Broscățean, Lect. univ. dr. Alina-Magdalena Andreica, Lect. univ. dr. Anca-Luiza Zaharia
Prototipurile au fost realizate în Atelierul UADFASHION, cu sprijinul cadrelor tehnice auxiliare: Maria Rus, Maria Pogăcean, Simona Mărginean
Absolvenții programului de Masterat – Promoția 2025:
Alexandra Constantinescu, Makranczi Lilla, Desi Botineșteanu, Mădălina-Iuliana Șirban, Vinczepistuka Antónia-Dóra, Szabó Mihály, Cristiana Filipoiu, Adelina-Ștefania Suciu-Oancea, Gabriela-Valerica Foca, Sándor Andrea, Diana Vasilița, Raul-Valentin Matiș.
Coordonatori: Prof. univ. dr. Ioana Antoniu, Conf. univ. dr. Lucian Broscățean, Lect. univ. dr. Alina Magdalena Andreica
Un moment de reverență: Oana Lupaș, invitatul special UADFASHION
Ediția din acest an a adus în fața publicului și un moment de inspirație pură – colecția BOL Fashion of Nature, semnată de Oana Lupaș, absolventă UAD, promoția 2008. Brandul său este o oda sensibilă dedicată naturii și simțirii, un demers poetic și profund.
„BOL Fashion of Nature este o elegie pentru viața și frumusețea efemeră”, mărturisește Oana – o formulare care s-a potrivit perfect cu ritmul interior al acestui eveniment construit pe emoție, rafinament și sens.
The Podium în mijlocul creativității
UADFASHION 2025 nu a fost doar despre colecții, ci despre parcursuri. Despre studenți care devin profesioniști. Despre profesori care modelează viziuni. Despre comunități care sprijină, despre părinți care susțin, despre prieteni care aplaudă.
Iar pentru noi, la The Podium, rămâne o bucurie și un privilegiu să fim martorii acestor momente în care moda românească se scrie – în pași siguri, înainte.
Eu, personal, am fost onorată să fiu prezentă și anul acesta la UADFASHION, un eveniment care îmi confirmă, cu fiecare ediție, că moda se scrie în continuare cu onestitate, pasiune și profunzime. Atmosfera a fost vibrantă, colecțiile – foarte diferite între ele, dar unite de un standard calitativ ridicat și de o nevoie reală de exprimare autentică.
M-a impresionat energia absolvenților, claritatea unora dintre viziuni și bucuria cu care au fost aplaudați. Am remarcat cu plăcere detalii textile atent lucrate, compoziții curajoase, stylinguri coerente și un sentiment de împreună care definește, poate, cel mai bine spiritul UAD.
Din perspectiva unui observator care documentează moda emergentă românească, cred că acest tip de platformă trebuie sprijinit și făcut cunoscut unui public cât mai larg – pentru că de aici pornesc acele nume care, peste câțiva ani, vor defini trendurile și estetica unei întregi generații.
Felicitări tuturor studenților, profesorilor și celor care fac posibil acest eveniment!
Ne revedem, cu siguranță, la UADFASHION 2026.





















