Genghiz Beghim – Silent Noise sau estetica lucrurilor care nu se aud, dar se simt
L-am descoperit pe Genghiz Beghim în 2024, la Gala UAD. Într-un context în care zeci de tineri designeri își prezentau viziunile, creațiile lui au avut acel tip de prezență care nu se impune prin zgomot, ci printr-o tensiune tăcută, aproape incomod de sinceră. Mi-a rămas în minte. I-am urmărit parcursul, evoluția, felul în care discursul lui vizual s-a așezat și s-a adâncit. Iar anul acesta, la UAD, Genghiz va prezenta colecția sa de master — un moment pe care îl aștept cu real interes, curioasă să văd cum va continua acest dialog interior pe care l-a început prin creațiile sale. Astăzi, simt că a venit momentul să vi-l prezint pe Ghenghiz așa cum l-am perceput eu: un designer care nu caută să seducă prin suprafață, ci să provoace prin conținut.
Colecția sa din 2025, „Silent Noise”, pornește de la ideea modei ca artă efemeră și fragilă, dar o transformă într-un spațiu de reflecție. Inspirată de structura organică a Ikebanei – arta japoneză a aranjamentului floral – colecția explorează tensiunile subtile dintre ordine și haos, dintre formă și imperfecțiune, dintre tăcere și expresie. Siluetele par uneori suspendate între construcție și destrămare, între control și abandon, ca și cum fiecare piesă ar purta în ea propria contradicție.
„Silent Noise” nu este doar o propunere estetică, ci o meditație vizuală asupra constrângerilor care ne modelează. Constrângeri sociale, care ne dictează idealuri și tipare de viață. Constrângeri ale unei industrii saturate, în care originalitatea devine tot mai greu de apărat. Și, poate cele mai puternice, constrângerile interioare – nevoia de validare, de coerență, de apartenență. În această colecție, tăcerea nu este absență, ci acumulare. Iar zgomotul nu este exterior, ci interior.
Genghiz Beghim este absolvent al programului de Licență și în prezent masterand al Departamentului Modă – Design Vestimentar din cadrul Universității de Artă și Design din Cluj-Napoca. Demersul său creativ se construiește în jurul dorinței de a contura un univers personal, recognoscibil, în care identitatea culturală devine un instrument de cercetare, nu un simplu reper vizual. Cu un background oriental, raportarea la sine și la contextul social contemporan alimentează constant o luptă între conformism și autenticitate, între integrare și diferențiere.
Unul dintre nucleele practicii sale este ideea de garderobă versatilă. Pentru Genghiz, haina nu aparține unui singur context, ci trebuie să circule liber între spații sociale, roluri și stări. Preocuparea pentru geometrizarea tiparului, pentru un croi inteligent și un design atemporal, conduce la piese adaptabile, capabile să își schimbe funcția odată cu purtătorul. Este o abordare care susține nu doar estetica, ci și responsabilitatea: durabilitate, utilitate, reducerea consumului excesiv, un stil de viață mai conștient.
Ceea ce se simte constant în creațiile lui este un rafinament discret. Un tip de eleganță care nu caută să fie remarcată imediat, dar care persistă. Genghiz Beghim reinterpretează continuu ideea de rafinament și demontează clișeele care o înconjoară, construind un limbaj vizual în care subtilitatea devine formă de forță.
„Silent Noise” nu se vede doar. Se ascultă. Și, mai ales, se simte.
Photo @adalbertdm
Muse @flori.in.par
Make up: @odianamartac
Studio: @nonestudiocluj
Autor @cristinaxsabau

