Ionuț Răzvan – Arhitectura emoțiilor nespuse
L-am cunoscut pe Ionuț Răzvan într-un moment în care totul era încă la început. Tocmai absolvise Universitatea Națională de Arte București și pășea pentru prima dată dincolo de spațiul academic, într-un context real al industriei. L-am selectat atunci în curatoriatul meu pentru Arad Fashion Days, unde a prezentat colecția „Nobody finds me attractive” — un debut care nu a trecut neobservat.
Am văzut în el un tânăr designer proaspăt ieșit de pe băncile facultății, dar cu o voce deja conturată, cu un discurs vizual curajos și personal. Încă de atunci era clar că nu urmărește doar estetica, ci și emoția din spatele ei — acea zonă vulnerabilă pe care nu mulți aleg să o expună atât de direct.
De atunci, i-am urărit îndeaproape parcursul care a evoluat rapid și coerent, ducându-l către unele dintre cele mai relevante platforme din industria locală.
Astăzi, la doar câțiva ani de la acel prim moment, își prezintă colecțiile într-un mod tot mai asumat, cu o identitate în continuă definire. Cea mai recentă dintre ele, „Letters to no one”, marchează poate cea mai personală etapă a sa de până acum — un proiect care nu caută neapărat să fie înțeles, ci mai degrabă simțit.
1. Ai absolvit Universitatea Națională de Arte București în 2023 — un an care a coincis și cu primele tale apariții în fața publicului. Cum ai resimțit acel moment de trecere de la mediul academic la industria de modă?
Absolvirea din 2023 a fost un moment la care am visat încă de mic și unul care mi-a adus și premiul pentru cea mai bună colecție din generația respectivă. Însă, în facultate există un cadru, un tip de protecție și validare constantă. Odată ieșit, dispare filtrul ăsta și începi să simți presiunea reală: să fii relevant, să produci, să te susții singur. În același timp, pentru mine a fost și un moment de expunere care a luat o amploare rapidă și cumva mi-am spus: „dacă ai intrat în horă, trebuie să joci”.
2. Una dintre primele tale prezentări a avut loc imediat după absolvire, într-un context curatoriat atent la Arad Fashion Days. Ce a însemnat pentru tine acel prim contact real cu publicul și scena de fashion?
Prezentarea de la Arad Fashion Days a fost primul contact real cu un public care nu era format din profesori sau colegi. A fost validant, dar și destabilizator într-un fel, pentru că am realizat că mesajul nu mai e controlat de mine, el va fi interpretat și înțeles într-o multitudine de feluri, poate chiar mai departe de ceea ce am vrut eu să transmit. A fost momentul în care am înțeles că moda devine dialog, nu doar expresie personală.
3. Prima ta colecție, „Nobody finds me attractive”, a avut un mesaj puternic și personal. Cum a luat naștere acest manifest și cât de mult te reprezintă astăzi?
„Nobody Finds Me Attractive” a apărut dintr-un loc foarte personal, aproape inconfortabil. Era mai mult o reacție decât o strategie, o acumulare de frustrări legate de imagine, respingere și standarde impuse. Și da, mă reprezintă în continuare, dar nu în același mod. Acum îl privesc mai mult ca pe un punct de plecare decât ca pe o definiție.
4. Ai explorat în acea colecție teme precum percepția asupra corpului, standardele de frumusețe și influențe precum arta japoneză Kuzsozu. Cum alegi referințele culturale și cât de important este pentru tine acest strat conceptual?
Referințele nu vin niciodată aleatoriu. De exemplu, influența din kusōzu a fost foarte intuitivă, ideea de descompunere a corpului ca proces inevitabil s-a legat perfect de tema respingerii. Pentru mine, stratul conceptual nu e decorativ, e structural. Dacă lipsește, colecția nu are greutate.
5. De la „Nobody finds me attractive” la „The shirt you left me”, discursul tău pare să se mute din zona socială într-una profund personală. Cum ai descrie această tranziție?
Tranziția a fost naturală. Cred că după ce externalizezi un discurs social foarte puternic, inevitabil începi să te întorci spre tine. „The Shirt You Left Me” e mai puțin despre lume și mai mult despre relații, memorie, absență.
6. „The shirt you left me” vorbește despre memorie, pierdere și reconstrucție. Cât de mult din procesul tău creativ pornește din experiențe personale?
Aproape totul pornește din experiențe personale, dar nu într-un mod literal. Nu documentez realitatea, o distorsionez. Emoția e reală, dar forma finală e filtrată, construită.
7. În colecția „Maybe in another life” apare ideea de conexiune dincolo de timp și deconstrucția unor simboluri clasice, precum costumul. Ce te atrage la acest tip de reinterpretare?
Mă atrage ideea de a lua ceva foarte fix, cum e costumul, și de a-l destabiliza. În „Maybe in Another Life”, deconstrucția asta vine din dorința de a vorbi despre timp, despre versiuni alternative ale aceleiași identități.
8. Observăm în parcursul tău o constantă: deconstrucția — fie că vorbim despre formă, emoție sau identitate. Este acesta un limbaj asumat sau un proces care a venit natural?
A venit natural, dar a devenit asumat. La început nu era o strategie, era doar modul în care știam să lucrez. Acum e clar un limbaj.
9. În ultimii doi ani ai avut o evoluție rapidă: Romanian Creative Week, Diploma Show, nominalizare la Elle Style Awards, iar recent un show individual în cadrul Mercedes-Benz Bucharest Fashion Week, în platforma Fresh Blood – Elite Concept. Cum ai trăit această accelerare?
A fost rapid și uneori greu de procesat. De la Romanian Creative Week la Diploma Show, nominalizarea la Elle Style Awards și show-ul de la Mercedes-Benz Bucharest Fashion Week, toate au venit într-un interval scurt. A fost multă expunere, dar și multă presiune să mențin ritmul.
10. Cât de mult s-a schimbat perspectiva ta asupra industriei după aceste experiențe și după trecerea de la „emerging designer” la un nume deja prezent în contexte importante?
S-a schimbat mult. Am devenit mai conștient de context, de industrie ca sistem, nu doar ca spațiu creativ. Dar încerc să nu mă las absorbit complet de partea asta.
11. Cea mai recentă colecție, „letters to no one”, pare cea mai intimă de până acum. Ce a declanșat acest proiect?
„Letters to No One” a apărut dintr-o perioadă de izolare emoțională. Nu neapărat singurătate fizică, ci mai mult sentimentul că nu ești cu adevărat văzut sau înțeles.
12. Vorbești despre o formă de singurătate care persistă chiar și în prezența altora. Cum ai transpus această stare în design?
Am transpus starea asta prin fragmentare și repetiție, elemente care nu se finalizează niciodată complet, ca niște gânduri care nu ajung să fie spuse.
13. Ai ales să „scrii” aceste lucruri nu pe hârtie, ci pe corp. De ce corpul ca suport pentru acest tip de mesaj?
Corpul e cel mai direct suport. E vulnerabil, prezent, imposibil de ignorat. Hârtia e distantă. Corpul implică.
14. Deconstrucția rămâne prezentă, dar pare mai subtilă, mai emoțională — mai puțin despre formă și mai mult despre stare. A fost o alegere conștientă?
Da, a fost conștientă. Am vrut să mut focusul de pe gestul vizual puternic pe unul mai subtil, mai interiorizat.
15. Drapajele din colecție au o calitate aproape repetitivă, ca un ecou. Cum ai ajuns la acest limbaj vizual?
Drapajele au venit din proces, din repetiție efectivă. Am observat că gestul ăsta devine aproape mecanic și am decis să îl păstrez așa, ca un ecou vizual. Am asociat drapajul cu singurătatea care vine în valuri.
16. Ai menționat influențe din zona formelor masculine, pe care le fragmentezi și le „înmoaie” în ceva mai fluid. Ce înseamnă pentru tine acest contrast?
Contrastul ăsta e important pentru mine. Masculinul are structură, rigiditate. Prin fragmentare și „înmuiere” apare o vulnerabilitate care mă interesează mai mult.
17. Colecția nu pare să ofere răspunsuri, ci mai degrabă să lase urme — fragmente de gânduri nespuse. Este moda, pentru tine, mai degrabă un proces de eliberare decât de comunicare?
Cred că e ambele. E eliberare în proces, dar rezultatul devine comunicare, chiar dacă nu oferă răspunsuri clare.
18. Dacă „letters to no one” ar fi, totuși, adresată cuiva, cui crezi că i-ar vorbi?
Probabil unei versiuni a mea care nu există încă. Sau uneia din trecut. Sau, probabil, e cineva acolo căruia cuvintele mele nu i-au fost de ajuns, așa că am decis ca mesajul meu să fie prezent vizual.
19. Cum ai simțit reacția publicului la prezentarea acestei colecții în cadrul MBBFW?
Reacția la prezentarea din Mercedes-Benz Bucharest Fashion Week a fost intensă. Am simțit că oamenii nu au reacționat doar estetic, ci emoțional, ceea ce pentru mine e cel mai important.
20. Urmează prezentarea colecției și în alte contexte importante RomanianCreativeWeek la Iași. Crezi că sensul ei se schimbă în funcție de spațiul în care este văzută?
Pentru Romanian Fashion Week am pregătit o nouă colecție, „Things I Hear When It’s Quiet”, practic este IONUȚ RĂZVAN pre-fall 2027, o abordare mai comercială, cu totul diferită de colecțiile de până acum.
21. Privind înapoi, de la prima ta colecție până acum, ce simți că s-a schimbat cel mai mult în tine ca designer?
Am devenit mai conștient și mai controlat. Nu mai lucrez doar instinctiv, ci și strategic.
22. Și, poate cel mai important — ce nu s-a schimbat?
Nu s-a schimbat nevoia de a spune ceva real. Dacă asta dispare, nu mai are sens pentru mine. Sunt la fel de vulnerabil în abordare, dacă hainele mele nu transmit emoție, nu sunt eu.
Parcursul lui Ionuț Răzvan nu este unul construit în jurul unei estetici, ci în jurul unei stări. De la primele colecții, marcate de un discurs direct și uneori inconfortabil, până la „letters to no one”, unde emoția devine mai difuză, dar mai profundă, direcția lui rămâne constantă: o explorare a ceea ce nu se spune.
Într-o industrie în care forma riscă adesea să devină scop în sine, el alege să rămână în zona fragilă dintre control și vulnerabilitate, unde hainele nu explică, ci sugerează. Nu oferă răspunsuri, ci lasă urme — fragmente de memorie, de absență, de identitate în construcție.
„Arhitectura emoțiilor nespuse” nu este doar un titlu, ci o definiție a unui demers care se construiește lent, strat cu strat, din experiențe personale filtrate și transformate în limbaj vizual.
Iar poate cel mai relevant lucru nu este cât de mult s-a schimbat în timp, ci faptul că, dincolo de context, ritm sau presiune, nevoia de a spune ceva real a rămas intactă. În cazul lui, moda nu este un răspuns — ci o formă de a rămâne.
